Căldura şi-a spus cuvântul la Memorialul „Dumitru Burescu”, unde doar câteva zeci de spectatori au fost prezenţi, sâmbătă după-amiază, în tribunele Stadionului „Iuliu Bodola”, veniţi să vadă la lucru foşti jucători care şi-au pus amprenta în evoluţiile lor pentru cluburile FC Bihor şi UTA Arad.
Conducerea Old-Boys FC Bihor a organizat cea de-a doua ediţie a Memorialului „Dumitru Burescu”, pentru a-i cinsti memoria celui care a fost un jucător exponenţial pentru FC Bihor, dar şi pentru arădenii de la UTA. Evenimentul a constat într-un meci demonstrativ între echipele de old-boys ale FC Bihor şi UTA „Bătrâna Doamnă”.
Acţiunea a început în jurul orei 15 la cimitir, la mormântul lui Dumitru Burescu, unde preotul Alexa Krenek (şi el implicat în fotbal, prin funcţia de preşedinte pe care o are la clubul Lotus Băile Felix), a ţinut o slujbă.
Meciul demonstrativ, la Stadionul Iuliu Bodola
De la ora 17, evenimentul s-a mutat la Stadionul Iuliu Bodola, unde componenţii celor două echipe de old-boys şi-au dat întâlnire, într-un meci demonstrativ ce a avut loc pe durata a două reprize a câte 35 de minute şi care s-a dovedit a fi spectaculos, în pofida temperaturii ridicate, toţi cei implicaţi făcând faţă cu brio.
La început, după prezentarea echipelor, au avut loc mai multe momente festive, de premiere, în care organizatorii le-au premiat pe soţia şi fiica lui Dumitru Burescu, dar şi pe Vladimir „Vova” Tămaş, supranumit „eternul căpitan”, pentru perioada îndelungată în care a purtat banderola de căpitan la FC Bihor.
A fost prezentat şi Szasz Patrick, un copilaş de aproape doi anişori a cărui mamă a decedat la naştere şi pentru care acest eveniment a avut şi un caracter caritabil.
Lovitura de începere a fost dată de fiica lui Dumitru Burescu, Ana, după care a început meciul, arbitrat la centru de Florin Marcu, iar la cele două tuşe de Dorin Mudura şi Cristian Pirtea.
În echipele de start ale celor două combatante s-au regăsit nume cu rezonanţă în istoria cluburilor din Oradea şi Arad, precum: Ioan Pap Deac, Florin Farcaş, Dorin Mihuţ, Ciprian Dianu, Zeno Bundea, Stelian Farcău, Claudiu Mutu, Sandor Kulcsar, Adrian Anca, Sorin Cigan, respectiv Dorel Toderaş, Adrian Negrău, Dumitru Mitu, Dorel Mutică, Sebastian Huţan, Sorin Botiş, Roland Nagy, Marius Ciubăncan sau Dan Stupar.
Cu câteva momente, dar şi cu execuţii interesante din partea jucătorilor, prima repriză s-a încheiat la egalitate. În partea a doua însă, jocul a fost mult mai spectaculos. După ce portarul orădean Petre Câmpan a avut intervenţii spectaculoase, precum în tinereţe, Old-Boys FC Bihor a deschis scorul, în minutul 47, prin Adrian Anca, din penalty, după o lovitură de pedeapsă scoasă chiar de el.
UTA a avut o replică rapidă, iar după ce au egalat au înscris şi golul al doilea, trecând ei în avantaj. Chiar în final, FC Bihor a restabilit egalitatea, prin acelaşi Adrian Anca, după o cursă impetuasă pe partea dreaptă a lui Dorin Mihuţ. Astfel, scorul final a fost 2-2.
Nume sonore şi pe margine sau în tribună
De menţionat că în afară de cei care au evoluat, pe margine sau în tribună s-au aflat şi alte nume importante de jucători, precum Ovidiu Lazăr, care de această dată a fost directorul tehnic al Old-Boys FC Bihor, sau Claudiu Keșeru. După jocul de pe teren, acţiunea a continuat la restaurantul hotelului de vis-a-vis de stadion, unde organizatorii le-au pregătit o masă celor implicaţi, şi unde Adrian Moisa, preşedintele Old-Boys FC Bihor i-a premiat şi pe arbitri. Chiar dacă nu au fost foarte mulţi spectatori în tribună, în special din cauza căldurii, aceştia au făcut donaţii pentru Patrick, în urna amplastă de organizatori lângă tribuna oficială.
„Cred că am făcut un meci precum naţionala României în 1994 în America, pe vreo 35 de grade, ne invitam unul pe altul să intre pe teren, la un moment dat ne-am şi sufocat. Noroc cu pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese. După prima repriză era 0-0 şi am contactat echipa adversă, spunându-le că pierdem audienţa şi spectatorii şi că trebuie să se dea goluri. Astfel, am luat măsuri, iar în repriza a doua au fost patru goluri. Cei de la UTA sunt prietenii noştri, ne vedem cu ei de vreo două-trei ori pe an, sunt oameni deosebiţi, întotdeauna răspundem prompt unii altora şi totdeauna ies meciuri frumoase, în special la repriza a treia, cu ferestre deschise, până dimineaţa în zori. Lăsând gluma la o parte, trebuie să vă spun că toate acestea le-am făcut în memoria celui care a fost Dumitru Burescu sau „Buri”, cum îi ziceam noi, prietenul şi colegul nostru, care din păcate nu mai este printre noi şi pe care nu putem să-l uităm. Am avut şi actul de caritate pentru acel copilaş de doi anişori. Am încercat să facem un gest mic, pentru noi, poate pentru el mai mare, dar am încercat să-l ajutăm”, a declarat, după întregul eveniment, Adrian Moisa, principalul organizator al acţiunii, pentru Bihoreanul.
Sursa: ebihoreanul.ro