Mecanicul trenului implicat în accidentul din Bacău, în care 4 persoane au murit, a fost preluat pentru probe de sânge. Circulația feroviară s-a reluat. Trei trenuri de călători au fost oprite temporar în stații.
Mecanicul trenului IR 1754, implicat în accidentul rutier, a fost preluat de organele abilitate pentru probe de sânge, potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, potrivit Mediafax.
Motivul nu a fost precizat.
La ora 17.30 s-a reluat traficul feroviar între Hm. Orbeni și Hm Sascut, pe ambele fire de circulație.
„Menționez faptul că, din cauza accidentului rutier de la trecerea la nivel, de la ieșirea din Halta Orbeni, următoarele trei trenuri de călători au fost oprite temporar în stațiile adiacente, până la redeschiderea liniei Orbeni – Sascut: IR 1754 ( Suceava – București Nord), retras în halta Orbeni, IR 1543 ( Brașov – Iași), în halta Sascut și R 5404 (Pașcani – Mărășești), în stația Fărăoani”, a informat Brânzan.
O mașină s-a rupt în două în urma accidentului între un tren și un autoturism, la trecerea la nivel cu calea ferată situată la ieșire din halta Orbeni, județul Bacău.
În urma impactului, au rezultat patru victime, pentru care s-a declarat decesul. Este vorba despre doi minori și doi adulți.