Sărbătoare mare la Mănăștur, duminică, 16 iulie 2023, când Primăria și Consiliul Local Vinga, în colaborare cu Asociația Pro Datina, au organizat Sărbătoarea Secerișului.

Sărbătoarea a debutat la ora 16:00, în biserica ortodoxă sârbă din localitate, întrucât biserica românească se află într-un amplu proces de restaurare, săvârșindu-se slujba Vecerniei de către un sobor de preoţi, avându-l în frunte pe Preacuviosul Părinte Dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, după care s-au citit și rugăciunile de binecuvântare a roadelor celor noi. Din numerosul sobor a făcut parte și Pr. ic. stavr. Ognean Plavsici, parohul bisericii ortodoxe sârbe din Municipiul Arad.

La sfârşitul slujbei, Părintele ic. stavr. Mihai-Octavian Blaj de la Parohia Arad-Grădiște I a  rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a subliniat importanța unei astfel de sărbători în mijlocul unei comunități de agricultori. De asemenea, părintele  a făcut referire la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos prin care aseamănă moartea și învierea trupurilor cu putrezirea și încolțirea semințelor de grâu: «dacă grăuntele de grâu care a căzut în pământ nu va muri, va rămâne singur, iar dacă va muri va aduce roadă multă” (cf. Ioan 12, 24)», spune pr. Drd. Vlad-Sergiu Sandu.

La final, părintele Valentin Strâmbei le-a mulțumit tuturor: ierarhilor arădeni și Preasfințitului Părinte Luchian de Buda, administratorul Episcopiei Ortodoxe sârbe de Timișoara, pentru binecuvântarea acordată pentru organizarea acestui eveniment, părintelui consilier, preoților slujitori, oficialităților locale și județene, între care, alături  de primarul Ioan-Sorin Negrei s-a aflat și Marius Sulincean, subprefect al Județului Arad, precum și celor prezenți pentru bucuria de a fi împreună la o sărbătoare atât de frumoasă pentru comunitatea parohială.

După aceasta a urmat un program artistic susţinut în curtea Căminului Cultural din Mănăştur.

Spectacolul a fost prezentat de către Felicia Stoian, iar pe scenă au urcat soliștii de muzică populară: Zorica Savu, Doriana Talpeș, Maria Coman, Diana Mihuț, Florin Boița, Patricia Fermendjin, Dorinel Gavriluț, Sebastian Semeniuc și Flavius Ungurean.

Ansamblul Românașul din Zimandul Nou, Bălgărce din Vinga și Ghiocelul Giroc au evoluat de asemenea la Sărbătoarea Secerișului. A acompaniat Taraful Tradițional Pro Datina, iar la final a fost pregătit un spectacol al focurilor de artificii.

Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean.

Primarul comunei Vinga, Ioan-Sorin Negrei, a declarat că este o recoltă bună în acest an.

„Sărbătoarea este o idee  a Primăriei Vinga. Noi o respectăm începând din 2018. În pandemie am întrerupt și am continuat apoi. Mă bucur mult că am reușit să organizam și de această dată. Respectăm culturile noastre, din asta trăim și practic în comuna Vinga, agricultura ocupă primul plan și ne mândrim cu fermierii noștri. Ei fac agricultura performantă. Recoltatul este doar la început. S-au terminat ultimele culturi de orz și  orzoaică și acum se lucrează la grâu și rapiță. Producțiile sunt bune , din păcate prețurile nu sunt așa bune ca și anul trecut, dar asta este agricultura, asta este economia”, a declarat primarul Ioan-Sorin Negrei.

Consilierii locali au fost și ei alături de edil la această importantă sărbătoare.

Ne aflăm în satul Mănăștur, o localitate în care agricultura este una din principalele activități . Cu această ocazie Consiliul Local Vinga, alături de domnul primar și cu sprijinul Consiliului Județean Arad, a organizat un eveniment cultural care marchează încheierea unui an agricol, încununat cu recolte bogate. În programul spectacolului se regăsesc tinere talente locale, cât și interpreți consacrați de muzică populară, care ne vor încânta cu repertoriul lor”, a declarat consilierul local Marius Anton.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a spus că este alături de cei din administrațiile județene la astfel de sărbători.

Consiliul Județean Arad obișnuiește să fie prezent la toate activitățile adminsitrăților locale, chiar și astăzi aveam 7 astfel de evenimente. Ne-am împărțit sarcinile astfel încât ori președintele, ori cei doi vicepreședinți să fie prezenți la aceste activități. Suntem alături, astăzi, de domnul primar Sorin Negrei care are o dublă calitate și de agricultor și de primar și astăzi vrem să sărbătorim noua recoltă, să-i mulțmim bunului Dumnezeu pentru ea și să fim alături de comunitate prin centrul cultural finanțând sau confinanțând acest eveniment pentru că oamenii după atâta munca merită să și sărbătorească”.

             

Recomandările redacției