În perioada 22 – 23 iulie 2023 în localitatea Petriș, comuna Petriș se va desfășura cea de-a doua ediție a evenimentului ,,Tradiția merge mai departe”. „Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună un sfârșit minunat de săptămână.
Pornind de la experiența ediției anterioare, dorim să organizăm un eveniment care să adune împreună atât locuitorii comunei Petriș cât și pe cei ai comunelor învecinate“, ne-a declarat Ionel Berari, primarul comunei Petriș.
Astfel, sâmbătă, de la ora 10.00 are loc campionatul de fotbal cu echipe de pe Valea Mureșului, iar seara atmosfera se va încinge cu un spectacol de muzică electronică susținut de Nemesis Sound Community. Vor remixa DJ Todor și DJ Beastboy.
A doua zi, duminică, de la ora 17.00 are loc un spectacol de muzică și dansuri populare susținut de Ansamblul Băgrinul al Parohiei Ortodoxe Săvârșin, Lucian și Alexandra Drăgan, împreună cu formația și Ansamblul Pădureanca al Palatului Copiilor din Deva.
În cadrul evenimentului vor mai avea loc activități distractive pentru copii, cu atelier de pictură și tobogan cu acces liber, precum și târg de produse alimentare și nealimentare.
La ora 23.00 va avea loc un spectacol al focurilor de artificii.
Evenimentul este realizat de Primăria comunei Petriș, în colaborare cu Centrul Cultural Județean Arad.