Sala Sporturilor din Deva a găzduit sâmbătă Cupa Gladiator la Kickboxing, unde au concurat 210 sportivi (copii, juniori și seniori) de la 35 de cluburi.
„Blitz Team”, gruparea arădeană condusă de Eduard Gafencu, a luat parte la eveniment cu 13 sportivi, care au reușit să obțină nouă victorii.
Locul 1: Rareș Dărău, David Covaci, Paul Covaci, Robert Lupu, Gabriel Țica, Eduard Ciotea, Alexandru Stoica, Andrei Gaudi, Bogdan Vlaicu
Locul 2: Daniela Bracon, Emanuel Țica, Adela Șerban, Raul Unc
În ultimele luni, kickboxerii clubului din orașul nostru au mai obținut rezultate importante și la Cupa Moșnița Nouă sau Cupa Titan (Oradea). Cât despre Eduard Gafencu, acesta a debutat în iunie în „Glory”, iar în septembrie îl va înfrunta pe constănțeanul Ștefan Orza la Dynamite Fighting Show 20.