Statul român a adoptat, în perioada 1990 – 2021, un număr de 1.454 de documente legislative naţionale care privesc sectorul forestier, dintre care Parlamentul şi Guvernul au emis, împreună, 382 de acte legislative, cu o medie de 12 pe an, arată datele centralizate de Asociaţia Forestierilor din România (ASFOR), prezentate, recent, într-o întâlnire cu mass-media. „Pădurea şi lemnul sunt teme de mare interes public, iar numărul celor care se exprimă asupra acestora este foarte mare. Dar ştiu oare cititorii de presă, telespectatorii sau utilizatorii reţelelor de socializare, atunci când scriu sau comentează, cum stau lucrurile cu adevărat în pădure sau în industria lemnului? Am dezbătut în cadrul conferinţei şi câteva aspecte care ţin de legislaţie, inclusiv despre abundenţa de legi în domeniu. Din 1990 până în 2021, statul român a adoptat 1.454 de documente legislative naţionale care privesc sectorul forestier: 209 legi, 173 Ordonanţe de Urgenţă, 617 Hotărâri de Guvern, 285 Ordine de ministru şi 170 de decizii ale unor instanţe superioare, cum este CCR (Curtea Constituţională a României, n.r.). Parlamentul şi Guvernul au emis, împreună, 382 de acte legislative, cu o medie de 12 pe an sau unul pe lună (…). Statistic vorbind, în fiecare lună, timp de 31 de ani, a apărut ceva nou în legislaţia forestieră, determinând funcţionarea sectorului”, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei. (sursa: Agerpres)