Juan Bautista Cascini s-a despărțit de UTA înainte de returul barajului cu Gloria Buzău, iar acum și-a găsit echipă. Argentinianul va juca în prima ligă din Croația, la Slaven Belupo, care a anunțat transferul pe pagina oficială de instagram.

„Sunt fericit că am ocazia să joc în Croația. Am un mare respect pentru liga solicitantă în care voi juca și pentru clubul la care voi veni. Am jucat în diferite țări și cluburi, așa că eu cred că mă voi adapta rapid. Deși este greu să vorbesc despre mine, îmi place să mă consider un jucător de echipă. Dacă îmi ajut colegii să fie mai buni, voi fi mai bun. Pot promite că voi da totul pe teren ca să putem sărbători victoriile în vestiar la finalul jocurilor a declarat Cascini la prezentarea oficială.

Sudamericanul a jucat în 35 de partide pentru UTA în toate competițiile, în care a marcat două goluri și a oferit un assist. Înainte să semneze cu arădenii, mijlocașul a mai jucat în Liga 1 la FC Botoșani și Academica Clinceni, dar și la Estudiantes (Argentina), APOEL Nicosia (Cipru) și The Strongest (Bolivia).

Recomandările redacției