Polițiștii locali de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, au identificat și sancționat, într-o singură zi, 5 fapte de apelare la mila publicului, săvârșite de cerșetori agresivi, prin care s-au încălcat prevederileLegii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

În diferite locații din oraș, în special în proximitatea supermarketurilor ori teraselor, își fac „veacul” cerșetori, care devin  agresivi, aducând injurii cetățenilor care nu dau nimic „de pomană”.

Din 5 indivizi identificațide echipajele din teren,în data de 24.07.2023, atât în urma activităților de patrulare, cât și urmare a semnalărilor transmise de către cetățeni prin Dispeceratul Poliției Locale, 3 au fost amendați pentru că au ieșit la „atac”, ținându-se după oamenii care au răspuns negativ solicitărilor insistente de a li se da bani, agresându-i verbal. Alte 2 persoane au ajunsîn ambulanță, necesitând ajutor specializat, ca urmare a consumului de alcool și substanțelor ingerate.

Precizăm că zilnic, cerșetori din localitățile din jurul orașului ori alte județe,ajungîn municipiul Arad pentru a-și pune în aplicare practicile cerșetoriei, adesea cu efecte negative asupra cetățenilor, obiceiuri la care recurg pe considerentul „descoperirii” celei mai ușoare și rapidecăi de a câștiga bani, pe care la sfârșitul zilei îi cheltuie pe băutură, ca „relaxare” după „o zi grea de muncă ”.

Modul în care se manifestă un cerșetor, precum și maniera de solicitare a milosteniei, intră în sfera devianței, de cele mai multe ori individul recurgând și la alte comportamente (violență, agresivitate fizică /verbală, furt, consum de droguri, consum excesiv de alcool și, implicit,tulburarea liniștii publice, intimidareatrecătorilor, agresarealor).

În vederea evitării producerii unor evenimente nedorite care pot degenera, ca urmare a manifestăriiunor astfel de comportamente deviante, Poliția Locală, cu ochii pe cerșetori, recomandă cetățenilor să nu dea curs solicitărilor acestora, iar în situația în care se confruntă cu situații similare celor mai sus descrise, să apeleze imediat Serviciul Dispecerat, la numărul gratuit de telefon, 0257/939, pentru a se putea interveni în timp util.

 

Recomandările redacției