Comuna Ghioroc va beneficia de finanţare prin Programul „Anghel Saligny”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru asfaltarea a 15 kilometri de străzi.

Două noi contracte, ce vizează modernizarea infrastructurii stradale, au fost semnate de primarul localității Ghioroc, Corneliu-Popi Morodan.

Cetățenii comunei Ghioroc, dar și ai satelor aparținătoare, Cuvin și Miniș, vor beneficia astfel de investiții de aproximativ 15 milioane lei.

„În prezența ministrului Dezvoltării, s-au semnat la Arad contracte de aprox. 215 milioane de lei, pentru dezvoltarea județului nostru! Mă bucur că și Ghiorocul a obținut fonduri pentru lucrările necesare în comună, la care se adaugă investițiile  primăriei și ale Consiliului Județean”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Edilul comunei a subliniat că aceste fonduri sunt extrem de bine-venite. „Sunt investiții mult așteptate de comunitatea locală. Cu aceste proiecte asfaltăm aproape străzile din comună, în afară de cartierul nou de la Gară, pe care îl vom asfalta din bugetul propriu și din fonduri de la Consiliul Județean”, a declarat primarul Corneliu-Popi Morodan.

 

Recomandările redacției