Hermannstadt a învins-o pe UTA cu 2-1 în partida disputată la Sibiu în cadrul etapei a treia a sezonului de Superligă. Utiștii au condus cu 1-0 la pauză după golul lui Cătălin Carp, Daniel Paraschiv a egalat pentru gazde dintr-un penalty acordat destul de ușor de arbitrul Marian Barbu, iar Mino Sota a semnat reușita de trei puncte. Per total, victoria sibienilor este meritată, deoarece fotbaliștii antrenați de Mircea Rednic au avut o nouă evoluție sub așteptări. Peste 1000 de fani arădeni s-au aflat în tribune și i-au susținut pe „roș-albi” pe tot parcursul partidei.

Prima jumătate de oră a fost foarte echilibrată, cu un ușor plus pentru gazde, care au reușit să își creeze două ocazii. Mai întâi, G. Iancu a fost lăsat liber în careu la un corner și a tras de la 13 metri puțin pe lângă bara porții utiste, iar apoi Neguț l-a ridiculizat pe Roganovic și a centrat în careu, de unde Paraschiv a tras la poartă, dar Iacob a avut o intervenție foarte bună. UTA a reușit să deschidă scorul la prima oportunitate importantă. Dumitrașcu a centrat din partea stângă, Marku a lăsat excelent pentru Cătălin Carp, fotbalistul din Republica Moldova a tras de la marginea careului, iar balonul a fost deviat ușor de doi fotbaliști ai Sibiului și a intrat în poartă. Paraschiv putea să egaleze după doar trei minute, când a primit o minge în careu și a tras la poartă de la 14 metri, dar șutul a lovit bara. Presiunea gazdelor a continuat până la pauză și Iacob a fost nevoit din nou să intervină, de data aceasta la un șut al lui D. Iancu de la 18 metri, aceea fiind și ultima ocazie a reprizei. Așadar, UTA a intrat cu avantaj minim la vestiare, după ce a reușit să marcheze la singura ocazie importantă din prima repriză.

Și partea a doua a început în aceeași notă, cu formația sibiană la conducerea jocului. Iacob a avut o nouă intervenție importantă, la un șut trimis de Jipa de la 14 metri, dar Hermannstadt a reușit, până la urmă, să egaleze, în minutul 50. „Centralul” Marian Barbu a fost chemat la marginea terenului după un presupus henț comis în careu de Benga și a acordat penalty. Decizia a fost discutabilă: balonul l-a lovit pe fundașul arădenilor undeva în zona umărului. Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Daniel Paraschiv, care a executat precis în stânga, Iacob sărind în partea opusă. După alte opt minute, Hermannstadt a trecut în avantaj: G. Iancu a executat un corner din stânga, Paraschiv a prelungit pentru Mino Sota, iar japonezul a înscris cu o lovitură de cap sub transversală. UTA a avut posesia după al doilea gol al gazdelor, dar nu a reușit să creeze pericol la poarta lui Letica până la final și a suferit a doua înfrângere la rând. 

În următoarea etapă, „roș-albii” vor juca la Arad împotriva Politehnicii Iași, vineri, de la ora 18:30.

Formaţii:

Hermannstadt: Letica – Butean, Găman, I. Stoica, D. Iancu (Jipa 46) – Mino, Biceanu (Alhassan 65) – G. Iancu (Fonseca 80), Neguț (Balaure 65), Oroian – D. Paraschiv (Bejan 84). Rezerve neutilizate: Muțiu – Antoche, Medina, Bărbuț. Antrenor: Marius Măldărășanu

UTA: Fl. Iacob – Roganovic (Mustacă 88), Benga (Markov 66), Abeid, Dumitrașcu – R. Pop (C. Mihai 46), Marku, Carp (Freitas 82), Stahl – Fabry (Leidsman 66) – Cooper. Rezerve neutilizate: Kucher – Iurasciuc. Antrenor: Mircea Rednic

Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș) – Mihai Marica (Bistrița), Stelian Slabu (Brașov). Rezervă: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe)

Camera VAR: Horațiu Feșnic și Doru Lucaciu (ambii din Cluj)

Observator FRF: Teodora Albon (Cluj)

Observator LPF: Claudiu Boaru (Mediaș)

Recomandările redacției