Mircea Rednic a anticipat duelul care se va disputa vineri, de la ora 18:30, pe Arena „Francisc Neuman”: „Avem un meci important, clar că nu există altă alternativă decât victoria și eu sunt convins că vom lua cele trei puncte. Ei au promovat direct și noi am rămas în prima ligă la baraj, deci suntem echipe echilibrate și am văzut că au făcut transferuri, sunt mult mai omogeni ca noi, au avut și ei probleme în primele două jocuri. Au avut șansă cu Farul, trebuie să fim realiști, Hagi nu și-a folosit echipa de bază, nici măcar rezerve. Noi suntem favoriți la meciul de vineri, jucăm acasă, e un avantaj să joci acasă”
Tehnicianul a vorbit despre succesul obținut în etapa trecută de ieșeni pe terenul campioanei: „A fost o conjunctură favorabilă celor de la Iași, am văzut cu ce echipă a început Farul, mulți jucători noi care nu s-au cunoscut, nu au jucat împreună. E clar că pe ei îi interesează mai mult să se califice, să treacă de echipa cu care joacă astăzi (n.a. Urartu) pentru că de acolo vin și banii, toate eforturile care s-au făcut în scopul ăsta s-au făcut și Gică Hagi a sacrificat meciul ăsta, pentru că sunt sigur că dacă ar fi jucat cu echipa completă, altul era rezultatul. Asta nu înseamnă că Iașiul nu joacă sau nu are jucători cu calitate, au mai făcut și două transferuri de jucători cu experiență, Bordeianu și Ciobanu, care nu știu dacă vor juca. Văd că Ciobanu a intrat spre sfârșitul meciului. Leo Grozavu organizează foarte bine, au agresivitate, au calitate cu cei doi brazilieni acolo care au făcut diferența. Vojtus joacă și nu joacă, văd că e un schimb acolo între cei doi atacanți, acum nu știu ce să zic, că va juca, că nu va juca, pe mine mai puțin mă interesează, mă interesează că noi jucăm acasă și noi să ne impunem jocul și să câștigăm cele trei puncte.”
Ultimele meciuri directe dintre cele două formații datează din sezonul 2020-2021 al primei divizii. Atunci, Poli Iași se impunea de două ori la Arad, 3-2 în sezonul regulat și 2-1 în play-out, în timp ce UTA a triumfat cu 2-1 în Copou.
Benga: „Așteptăm cu încredere partida de mâine”
Despre meci a vorbit și Alexandru Benga: „Suntem în fața unei partide importante pentru noi, pentru că avem nevoie de o victorie. Venim după un început de campionat nu prea fericit pentru echipă și acest lucru face ca importanța meciului de mâine să fie puțin mai mare. Ne-am pregătit bine săptămâna asta și așteptăm cu încredere partida de mâine. Faptul că am avut meciuri dificile pe teren propriu cu Poli Iași în anii trecuți nu face ca meciul de mâine să fie mai dificil. Dar, într-adevăr, cele trei puncte sunt importante pentru noi prin prisma faptului că nu avem un debut prea fericit de campionat. Echipa celor de la Iași a arătat o poftă ofensivă importantă, mai ales în ultima partidă, pentru că au și câștigat-o pe terenul campioanei României. Pe Vojtus îl cunosc pentru că am jucat de foarte multe ori împotriva lui. Stilul lor de joc l-am văzut, sunt foarte penetranți, încearcă să profite de spațiile pe care apărarea adversă le lasă. Ne-am pregătit în această săptămână în acest sens și sperăm să îi blocăm și să reușim să marcăm și să câștigăm jocul.”
Fundaşul central a fost titular în cele trei partide din acest sezon, dar a rămas pe gazon până la final doar în disputa din prima etapă cu Oțelul.