Trupul lui Florin Olar, băiatul de 20 de ani din Archiș care a sfârșit tragic sub fiarele balotierei, a ajuns în sicriu. O mulțime de prieteni, rude, săteni sau oameni simpli de prin împrejurimi au fost la sicriul său pentru a-și lua rămas bun de la cel care cândva le-a spus o vorbă bună sau i-a ajutat cu ceva. Așa a fost perceput Florin (Ninu, pentru apropiații săi) de către cei din jur: ajutător, săritor atunci când cineva îi cerea sprijinul, bun la suflet și extrem de harnic. Muncea din zori și până târziu în noapte și nu o făcea pentru că era obligat, ci pentru că pur și simplu îi plăcea. Din păcate, această calitate avea să-i aducă și sfârșitul.
Chiar cu o zi înainte de tragicul accident, Florin a postat un filmuleț în care se filma la munca câmpului. Filmarea începea de dimineață și se încheia noaptea. Ca un făcut, Florin s-a filmat la volanul utilajului care l-a omorât, iar în imagini se pot vedea și baloții lângă care a doua zi își dădea ultima suflare. De asemenea, la un moment dat se poate observa mâna lui Florin, plină de bătături și de culoarea pământului pe care îl iubea atât de mult și în care, din nefericire, a ajuns mult prea curând.
Ca o premoniție, pe fundalul imaginilor se aude o melodie a căror versuri sunau cam așa: „Indiferent în viață cât ai fi de mare, sicriul nimănui n-are buzunare“.
VIDEO CU FLORIN CU O ZI ÎNAINTE SĂ MOARĂ:
Tragica moarte a lui Florin
Destinul lui Florin Olar, un tânăr harnic de 20 de ani din Archiș s-a frânt brusc și nemilos. Băiatul era la câmp, mai precis pe dealul dintre Archiș și Beliu, făcea baloți. Pentru că nu a mai ajuns acasă, părinții și fratele său mai mare s-au îngrijorat.
În momentul în care fratele său a ajuns la fața locului, o imagine cumplită se desfășura înaintea ochilor. Fratele său era învârtit în balotiera. Cel mai probabil, balotiera s-a blocat iar Florin și-a băgat mâna în utilajul agricol, deși fusese avertizat în prealabil să nu o facă, moment în care a fost tras înăuntru.
Nimeni nu știe de când trupul lui Florin era învârtit în utilajul care i-a frânt viața.
Când ambulanța a sosit la fața locului, medicii nu au mai avut ce să facă decât să constate decesul tânărului.
Dumnezeu să îl odihnească!
Dumnezeu să l ierte în pace
Cei viața asta,merita sau nu să lupți ,,,cu durere mare , plecăm atunci când Domnul ne cheamă, vișinică odihnă, Florin