Așa cum am scris într-un articol anterior, reputatul medic arădean Zeno Moldovan s-a stins la vârsta de 73 de ani.
Dr. Zeno Moldovan, a fost ani la rând șef al Secției Chirurgie Ortopedie Pediatrică în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Se pare că medicul a încetat din viață în noaptea de miercuri spre joi în urma unui infarct.
Pentru activitatea sa prestigioasă doctorul Moldovan se afla pe lista celor propuși de autorități pentru a primi „Titlul de excelență pentru merite profesionale deosebite și pentru interesul consecvent de promovare a Municipiului Arad”
”Astăzi, 09 08 2023, Primăria Municipiului Arad, anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ:
Proiect de hotărâre privind conferirea unor titluri și distincții cu prilejul „Zilelor Aradului”, ediția 2023
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (13) conform căruia: ”Consiliul local poate conferi persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite titlul de cetăţean de onoare al comunei, oraşului sau municipiului, în baza unui regulament.
În domeniul sănătății: domnului Dr. ZENO MOLDOVAN – pentru activitatea prodigioasă desfășurată în domeniul medical vreme de câteva decenii”, se precizează în comunicatul Primăriei Arad.