Turnul Eiffel a fost evacuat timp de mai multe ore, sâmbătă, din cauza unei alerte cu bombă, relatează CNN. Trei etaje ale turnului, dar și curtea exterioară, au fost evacuate în timp ce autoritățile au evaluat amenințarea.
Un perimetru mare de securitate a fost stabilit rapid în jurul monumentului din capitala franceză, iar traficul în zonă a fost deviat, conform presei locale, care a adăugat că o echipă de geniști a fost adusă la fața locului. „Este o procedură uzuală pentru astfel de situații. Ele sunt rare, oricum”, a declarat un purtător de cuvânt al SETE, compania care gestionează Turnul Eiffel. În acest momentul, turnul a fost redeschis publicului. Aproape șapte milioane de oameni vizitează anual această atracție turistică din Paris.
Monumentul are o secție de poliție la baza pilonului de sud, iar zona din jur se află sub supraveghere video constant. Vizitatorii trebuie, de asemenea, să treacă prin verificări de securitate înainte să intre. Evacuările sunt rare, dar nu nemaivăzute.
În 2019, Turnul Eiffel a mai fost evacuat și închis după ce un bărbat a fost observat în timp ce încerca să se cațere pe monument.
Sursa digi 24