Șase oameni au murit înecaţi, în nici 24 de ore, însă acest lucru nu a însemnat un avertisment suficient pentru turişti.

Steagul roşu, însemnând scăldatul interzis  și pericol de moarte a fost arborat pe toate plajele.  Însă acest lucru nu i-a oprit pe oameni să intre în apă. De la copii până la adulţi, mulţi s-au aventurat în valurile care loveau violent ţărmul. Salvamarii au alergat după turiştii care ignorau curenţii puternici. S-au folosit şi de noua lege care le permite să cheme poliţişti şi jandarmi în ajutor.

În staţiunea Venus, turiştii nu au ţinut cont de pericolele pe care valurile le ascund şi se aventureză în apa mării, conform observator.ro.

”Ştiaţi că nu aveţi voie în apă?

Turist: Ştiu, dar ce să facem? Trebuie să intrăm dacă am venit la mare, nu?”

Nicu Serafim, şef salvamari Costineşti: Intri în apă, consideri că poţi, dar în două secunde eşti la 40 de metri în larg, fără nicio şansă.

În Eforie, un salvamar ce se afla pe un skijet a fost atacat cu o piatra de către un turist care a refuzat să iasă din apă în urma avertismentelor. Apoi salvamarul a fost luat la ţintă de prietenii bărbatului, iar de aici până la o încăierare generală n-a mai fost decât un pas.

 

Au fost şi plaje unde oamenii au respectat steagul roşu arborat. Mulţi au stat departe de apă mai mult de frica amenzilor. Cine nu respectă indicaţiile salvamarilor plăteşte între 500 şi 1.000 de lei.

La Costineşti oamenii ascultă de sfaturile salvamarilor, nu intră în marea agitată şi stau doar la mal.

Ziua de luni a fost cea mai neagră din acest sezon pe litoral. Şase oameni au murit în valuri. Ultima victimă a dispărut în mare la Costineşti. Tânărul a intrat în apă după 21, când salvamarii nu mai erau pe plajă şi a înotat până a trecut de geamanduri.

Patru scafandri şi un echipaj în şalupă au încercat în zadar să îl găsească azi-noapte. Trupul neînsufleţit a fost adus de valuri la ţărm abia dimineaţă.

 

Marea Neagră poate fi periculoasă chiar şi la adâncimi mici când apar aşa-zişii curenţi rip. Un înotător este tras la fundul apei şi în mai puţin de două minute poate fi târât chiar şi 100 de metri în larg. Nici sportivii experimentaţi nu pot face ţine piept unor asemenea forţe.

 

Salvamar: Ne confruntăm cu zeci de mii de probleme în fiecare zi. Mai ales când e furtună, mai ales când e steagul roşu arborat, degeaba le vorbim, ei tot nu înţeleg.

 

În cele 15 staţiuni de la malul mării sunt 440 de sectoare de plajă, dar nu fiecare are salvamari. Sunt mai puţin de 300 de salvatori pe tot litoralul. Acum, când sunt 200.000 de turişti la mare, înseamnă că un salvamar trebuie să aibă grijă de aproape 700 de oameni.

Sursa Observator.ro

Recomandările redacției