În această duminică, 20 august de va ține Ruga de la Bacamezău, în satul Bacău de Mijloc din comuna Bata, județul Arad. La evenimentul organizat de către primăria comunei Bata, Consiliul Local Bata, dar și alte persoane din localitate vor participa artiști precum Sorin Pașca sau Larisa Horvat.
Programul Rugii va începe la biserica din sat de la ora ora 17 acolo unde va avea loc binecuvântarea evenimentului. Mai apoi de la ora 17:30 va avea loc deschiderea oficială a evenimentului cu un spectacol de dans al ansamblului Apateana, urmat de ansamblul Podgoria Pâncota.
În cele din urmă de la ora 18:30 toată lumea este așteptată la joc și voie bună.
„Așteptăm cât mai mulți oameni să ni se alăture și să se bucure alături de noi la Ruga de la Bacamezău. Un eveniment deosebit unde vor veni artiști renumiți, dar și ansambluri de dans popular. Mulțumim Primăriei Bata și Consiliului Local Bata pentru sprijinirea acestui eveniment și vă așteptăm cu mare drag la rugă”, transmite Mirela Lazăr, una dintre persoanele foarte implicate în realizarea evenimentului.