Consiliul Județean Arad anunță că se lucrează intens la drumurile județene în această perioadă. Lucrările avansează pe drumurile aflate în lucru, iar la întreținerea drumurilor se acționează cu șase utilaje, pentru estetica rutieră, în toate sectoarele județului: Arad, Ineu, Criș, Sebiș și Lipova.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a precizat: „Se lucrează la drumurile județului pe principalele șantiere, dar și la întreținerea altor tronsoane. Pe Dezna-Dieci (11,3 km), Mâsca-Măderat (12 km) și Pâncota-Buteni (36,3 km) se lucrează intens, dar acționăm pe raza întregului județ inclusiv la estetica rutieră, pe toate cele cinci sectoare”.

Pe tronsonul Dezna-Dieci se continuă așternerea stratului de legătură, la drumul Mâsca-Măderat se lucrează la consolidarea fundației, iar pe Pâncota-Buteni se montează indicatoarele rutiere și se realizează dispozitivele de preluare a apelor, cât și accesul la proprietăți.

Consiliul Judeţean Arad modernizează peste 750 km de drumuri judeţene din reţeaua de 1180 km, prin cel mai amplu program la nivel naţional, demarat în anul 2016.

 

  • obiectiv spune:

    este gluma? pe Misca Maderat nu se lucra de 3 luni, au inceput ploile si probabil se asteapta inghetu

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției