Marți, 22 august 2023, Consiliul Local al Municipiului Arad a acordat în cadrul unei şedinţe festive, titluri şi distincţii cu prilejul Zilelor Aradului.

TITLUL DE CETĂȚEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI ARAD a fost înmânat domnului Academician prof. univ. dr. Ioan BOLOVAN, istoric român, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, pentru eforturile neobosite de promovare a istoriei orașului și județului Arad, de-a lungul întregii sale cariere academice.

Cel de-al doilea  TITLUL DE CETĂȚEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI ARAD a fost conferit doamnei Elena LĂSLEAN, creatoare a brandului ELLIS, care a adus Aradului vizibilitate la nivel național, precum și pentru preocuparea constantă de promovare a valorilor locale.

TITLUL PRO URBE a fost înmânat doamnei judecător Eugenia IOVĂNAȘ,  în semn de recunoaştere a întregii activităţi academice, precum şi a contribuţiei sale originale, la prestigiul şi dezvoltarea dreptului românesc.

Cu aceeași ocazie au fost conferite TITLURI DE EXCELENȚĂ pentru merite profesionale deosebite și pentru interesul consecvent de promovare a Municipiului Arad, următoarelor personalități:

  • În domeniul ARTEI VIZUALE, doamnei Maria ÓDRY – pentru creația artistică prin care a contribuit la salvarea și conservarea unor bunuri aparținând patrimoniului cultural al Aradului.
  • În domeniul ARTEI DRAMATICE, doamnei Réka FEKETE – pentru contribuția adusă la promovarea activității teatrale din Arad
  • În domeniul ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
  1. a) Doamnei prof. Ioana Camelia MOLER, pentru dedicarea cu care slujește învățământul preuniversitar arădean
  2. b) Doamnei prof. Ioana Teodora LUNG – pentru rezultate deosebite obținute la concursuri și festivaluri naționale și internaționale
  3. c) Domnului prof. Ovidiu MIHĂIEȘ – pentru merite profesionale și manageriale remarcabile
  4. d) Doamnei prof. Mariana TOMESCU – pentru preocupări constante în formarea a multor generații de sportivi de performanță
  5. e) Domnului prof. Constantin MICLEA – pentru performanțele sportive obținute pe plan național și internațional
  6. f) Doamnei prof. Daniela Monica CAMENIȚĂ, pentru contribuția la ridicarea prestigiului învățământului preuniversitar arădean.
  7. g) Doamnei prof. Olga Iulia GHINGA, pentru profesionalismul, implicarea și competența dovedite în cariera managerială și didactică.
  • În domeniul PRESEI, domnului Daniel Pavel SCRIDON pentru o activitate de presă remarcabilă
  • În domeniul SPORTULUI
  1. a) Gimnastelor Andra CRAINIC și Carina CRAINIC – pentru rezultatele însemnate obținute la campionatele naționale și internaționale
  2. b) Domnului Doru PESCARU, culturist, în semn de recunoaștere a activității sportive valoroase
  3. c) Domnișoarei Melissa MARCOS – pentru merite sportive importante obținute în urma participării la competiții interne și internaționale în sportul Karate WUFK (World Union Karate- do Federations)
  4. d) Domnului Adrian MESEȘAN – pentru rezultatele prestigioase la competiții interne și internaționale în sportul Karate WUFK (World Union Karate- do Federations)
  • În domeniul SĂNĂTĂȚII, TITLUL DE EXCELENȚĂ Post mortem a fost conferit regretatului Dr. Zeno MOLDOVAN – pentru activitatea prodigioasă desfășurată în domeniul medical vreme de câteva decenii.

Două DIPLOME DE ONOARE au fost acordate anul acesta. Prima dintre ele a fost înmânată lui  Radu IORGOV și Maisei KALLIKKOTT, pentru rezultate notabile la concursuri naționale și internaționale de dans sportiv, iar cea de-a doua DIPLOMĂ DE ONOARE a fost acordată perechii formate din Darian CIUPULIGĂ și Mara SABĂU,  pentru rezultate însemnate la concursuri naționale și internaționale de dans sportiv.

Recomandările redacției