Dorin Modure, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală ”Solidaritatea” a declarat că am ajuns că colectăm undeva la 26% din PIB, de la 33% în trecut şi garantează că nu angajaţii ANAF sunt de vină că gradul de colectare a taxelor şi impozitelor din PIB a scăzut atât de drastic. Reprezentantul Sindicatului Solidaritatea a precizat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News că ”personalul din ANAF s-a redus în ultimii 10 -15 ani undeva cu 30%, pe cale naturală”. ”Unde eram la peste 25.000 – 28.000 de oameni, acum suntem 18.000. Sigur, ce este extrem de adevărat, media de vârstă în ANAF este peste 57 de ani. 75% din personalul ANAF este format din doamne. Dacă facem un calcul, dacă nu se modifică vârsta de personare, în şapte ani ajung la vârsta de pensie 75% din media personalului. Noi trebuie să ne gândim să facem o altfel de restructurare, nu să ne gândim să dăm oameni afară”, a spus Dorin Modure. El a precizat că, după ultima variantă a Ordonanţei care tot circulă, există posibilitatea ca mulţi oameni să îşi piardă locurile de muncă. Despre gradul de colectare a taxelor de către ANAF, preşedintele sindicatului a spus că se aduc cu ”10 sau 12 % mai mulţi bani decât anul trecut, problema este că anumite cheltuieli probabil au crescut mult mai mult, conform bugetului”. ”Să nu uităm că salariile în sistemul bugetar nu au crescut în ultimul an, dacă anul trecut s-au putut plăti salariile dintr-un buget mult mai mic, cu 10%, anul acesta de ce trebuie să tăiem veniturile unor categorii de bugetari pentru a acoperi deficitul? Din cîte ştiu, am ajuns că colectăm undeva la 26% din PIB, de la 33% din PIB. Vă garantez că nu angajaţii ANAF sunt de vină că gradul de colectare a taxelor şi impozitelor din PIB a scăzut atât de drastic. Dacă acum am colecta 33% ca anii trecuţi, nu am avea absolut această problemă şi nici discuţii”, a arătat Dorin Modure. Reprezentantul sindicatului Solidaritatea a menţionat că tensiunile sociale apar ”din această metodă a Guvernului de antagoniza sistemul public cu cel privat”. ”Este o falsă problemă, noi ne certăm în timp ce alţii îşi văd de treabă şi nu m-aş mira să afăm peste câţiva ani că s-au cumpărat la unele ministere pixuri cu 5.000 de euro. Noi am oferit soluţii, din păcate nu ne bagă nimeni în seamă. Dacă am reduce evaziunea fiscală, dacă am impozita corect multinaţionale şi nu m asista pasiv la mutarea profiturilor în alte ţări, probabil am găsi aceşti bani”, a spus acesta. Sindicaliştii din administraţiile fiscale din ţară au organizar marţi, între orele 8.00 şi 10.00, o grevă de avertisment, în timp ce în faţa Ministerului Finanţelor este programat un miting de protest. Angajaţii sunt nemulţumiţi de măsurile propuse pentru reducerea cheltuieilor bugetare. (sursa:news.ro)
Eveniment 95
Incendiu pe strada Cocorilor: sediul unei clădiri administrative a luat foc, iar o femeie a s-a intoxicat cu fum
citește mai mult »