Clubul UTA a făcut un anunț neașteptat acum câteva minute, cu privire la starea de sănătate a antrenorului Mircea Rednic.
Iată comunicatul oficial al clubului:
„Multă sănătate, Mircea Rednic!
În timpul jocului pe care echipa noastră l-a disputat cu FCSB la Arad, antrenorul principal al echipei, Mircea Rednic, a suferit un infarct miocardic. Astăzi, în urma unui control amănunțit, medicii au decis să-i monteze un stent și să-l țină sub supraveghere la Spitalul Județean, pentru următoarele zile. Rednic va reveni alături de echipă după aproximativ o săptămână, în funcție de starea medicală de la acel moment.
Îi dorim multă sănătate și îl așteptăm cât mai repede alături de echipă!”
Conducătorul UTA-ei, Alexandru Meszar, a oferit o reacție pentru ProSport: „Mulțumim lui Dumnezeu că Mircea e bine. Am discutat cu el în urma cu câteva minute. Intervenția a avut loc în jurul prânzului.
Totul a început în prima repriză cu FCSB, iar la pauză s-a simțit rău. Începuse să aibă dureri în piept. Și-a mai revenit, iar victoria l-a făcut să treacă pentru moment peste aceste probleme. Dar, apoi s-a simțit din nou rău și a făcut un infarct. Acum, i s-a montat un stent. Am vorbit cu el după operație și mi-a spus că în două săptămâni vrea să treacă din nou la treabă. De echipă se vor ocupa secunzii săi”
UTA va juca mâine în Cupa României cu CSC Dumbrăvița, iar luni are meci la Sfântu Gheorghe cu Sepsi în Superligă.