Astăzi, la sediul Penitenciarului Arad a avut loc o întâlnire de lucru interpenitenciare a specialiștilor din domeniul reintegrare socială și din sectorul siguranța deținerii și regim penitenciar, în colaborare cu reprezentanții comunității, ce a vizat consolidarea cadrului comun de lucru, precum și dezvoltarea de strategii moderne de abordare și intervenție cu persoanele condamnate pentru infracțiuni sexuale.

În vederea eficientizării procesului de reintegrare socială și a creșterii gradului de siguranță în comunitate, este esențial să avem o abordare complexă și actualizată în ceea ce privește gestionarea persoanelor condamnate pentru infracțiuni sexuale. În acest sens, întâlnirea a permis schimbul de cunoștințe și bune practici între specialiști din diferite domenii de activitate, ca modalitate foarte bună de dezvoltare a unor strategii de lucruunitare, respectiv de colaborare și coordonare între instituțiile implicate, cu impact asupra procesului de custodiere, în special în ceea ce privește  asigurarea siguranței personale a acestora, reintegrarea în societate și reducerea riscului de recidivă. De asemenea, a inclus diseminarea informațiilor și a competențelor dobândite în cadrul proiectului “Holistic Educational Support for Sex Offenders in the EU” (KA220-ADU-58B1C374), coordonat de Asociația de Terapie Familială și de Cuplu Timișoara – ATFCT.

„Activitatea s-a desfășurat într-o formulă interactivă, având ca invitați reprezentați din penitenciarele Arad, Timișoara, Deva, Oradea, Aiud, Drobeta Turnu-Severin și Centrul Educativ Buziaș, precum și colaboratori externi cu expertiză în domeniul de interes al întâlnirii: dna lector univ. dr. Roxana Toma -Facultatea de Psihologie și sociologie, Universitatea de Vest din Timișoara, dl. subcomisar de poliție Marius Cuciula – Biroul de supraveghere judiciară IPJ Arad și dna Patricia Tuștean – Asociația de Terapie Familială și de Cuplu Timișoara”, a declarat comisar șef de poliţie penitenciară Ionel IOVESCU.

Recomandările redacției