Piaţa globală a hainelor second-hand se va dubla până în 2027 şi va ajunge la valoarea de 350 miliarde de dolari, reiese din datele cuprinse într-un raport de specialitate.Conform ThredUp, în 2022, valoarea pieţei de haine second-hand, la nivel global, a fost de 177 de miliarde de dolari.Pe fondul dublării valorii acestei industrii în următorii patru ani, o treime dintre comercianţii chestionaţi în cadrul raportului au declarat că intenţionează să reducă producţia de haine noi dacă revânzarea celor existente va continua să aibă succes, oamenii fiind mai interesaţi să prelungească viaţa hainelor decât să cumpere produse noi.”Raportul subliniază faptul că piaţa de haine second-hand nu mai este un segment de nişă al industriei modei, ci mai degrabă o tendinţă predominantă care se aşteaptă să continue să crească în următorii ani. Dacă în trecut principalul scop era de a avea haine de calitate mai accesibile ca preţ, în prezent, acest tip de shopping este perceput ca o soluţie sustenabilă, în special în rândul tinerilor. Aceştia îşi doresc să reducă supra-consumul, ştiind că pentru fabricarea de materiale textile se consumă extrem de multă apă, iar procesul este foarte poluant pentru mediul înconjurător”, a explicat Rodica Bulăceanu, reprezentantă a organizaţiei Humana People to People.O cercetare efectuată de Statistica Research Department, citată de Humana People to People, arată că, în cursul anului trecut, 56% dintre români au achiziţionat haine din magazine second-hand, iar 62% dintre aceştia au motivat gestul prin faptul că au dorit să facă economie, în timp ce 13% că preferă hainele vintage şi 10% că apreciază că găsesc haine unicat. Totodată, 6% dintre cei chestionaţi au menţionat că sunt motivaţi de efectele sustenabile pe care le are acest tip de achiziţie.(sursa: Agerpres)