România a reușit să își păstreze locul 2 în grupa din preliminariile Euro 2024 după ce a remizat cu Israel, scor 1-1, în meciul disputat în această seară pe Arena Națională. „Tricolorii” au fost dominați copios de formația oaspete, în special în repriza a doua, și au smuls un punct care s-ar putea dovedi valoros la finalul acestei grupe.
Ca şi la meciul din Elveția, ideea de joc a lui Edward Iordănescu a fost destul de clară. România a aliniat un prim 11 defensiv şi a cedat posesia formației oaspete, iar cel puțin până la pauză, jocul a funcționat. „Tricolorii” au deschis scorul în minutul 27: Stanciu a tras la poartă, goalkeeperul Glazer a respins slab, doar până la Denis Alibec, care a fost pe fază şi a înscris. Deşi au avut o posesie superioară, israelienii nu şi-au creat faze periculoase în prima parte şi au intrat la vestiare conduşi cu 1-0.
Egalarea a venit în minutul 53. Oscar Gloukh a primit un balon în jumătatea României, a avansat până la marginea careului şi l-a învins pe Moldovan cu un şut excelent, în plasa laterală. Dominarea oaspeților a continuat şi mijlocaşul lui RB Salzburg putea face „dubla” în minutul 75, când a avansat din propria jumătate până în careul advers, însă şutul său a lovit bara. Pușcaș putea să înscrie pentru „tricolori” după ce a fost lansat bine de Stanciu în careul advers, însă șutul a fost execrabil. Finalul de meci a aparținut tot Israelului, însă Abu Fani și Solomon nu au reușit să îl învingă pe Moldovan. România putea să dea lovitura chiar la ultima fază, prin Răzvan Marin, dar șutul acestuia a trecut puțin pe lângă și disputa s-a încheiat la egalitate, 1-1.
Și celelalte două dueluri din Grupa I s-au terminat nedecis. Andorra – Belarus a fost 0-0, iar Kosovo a reușit să smulgă un punct în prelungiri din meciul de pe teren propriu cu Elveția (2-2).
Clasament:
Formații:
România: Moldovan – Manea, Drăgușin, Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin (Olaru, 64), Stanciu (Cicâldău, 87) – Sorescu (Moruțan, 56), Alibec (Pușcaș, 65), Coman (Mihăilă, 56). Rezerve neutilizate: Târnovanu, Aioani – Rațiu, Screciu, Hagi, Ad. Rus, Camora. Selecționer: Edward Iordănescu
Israel: O. Glazer – Dasa, Miguel Vitor, Goldberg (Lemkin, 77), Revivo – Dor Peretz (Abu Fani, 73), Lavi, Gloukh – Jehezkel (Kanichowsky, 73), Turgeman (Weissman, 62), Solomon. Rezerve neutilizate: D. Peretz, Jarafi – Jaber, Safuri, Kinda, Baribo, David, Davidzada. Selecționer: Alon Hazan
FOTO: UEFA