Manifestarea a început la ora 10:30, în Panteonul Moţilor, unde a avut loc o slujbă de pomenire, depuneri de coroane de flori, o evocare istorică a personalităţii lui Avram Iancu, alocuţiuni din partea autorităţilor, defilarea Gărzii de Onoare.

Evenimentul a continuat cu un spectacol folcloric ce a început la ora 14:30 pe scena în aer liber din imediata vecinătate a Panteonului Moţilor. Printre invitați se numără solişti cunoscuţi de muzică populară din întreaga ţară.

Serbările Naţionale de la Ţebea au adunat și anul acesta peste 3.000 de persoane, foarte mulți dintre ei fiind din județul Arad.

De asemenea, puiul de gorun care a crescut la baza Gorunului lui Horea a fost îngrijit cu atenţie.

“Ne întâlnim la Ţebea cu toţii, la un moment pe care oamenii din zonă îl aşteaptă, întotdeauna, cu bucurie. Micul gorun care a răsărit la rădăcina Gorunului lui Horea a mai crescut cu un an, a fost protejat şi este admirat de toată lumea. Este un puiuţ care creşte vertiginos”, spune șeful Direcţiei Generale Administrare Monumente şi Promovare Turistică Hunedoara, Radu Barb.

Organizatorii Serbărilor Naționale de la Țebea sunt Prefectura, Consiliul Judeţean, Primăria Baia de Criş şi Centrul de Cultură şi Artă ale judeţului Hunedoara.

Foto și video, prin amabilitatea domnului Aurel Banciu: 

Recomandările redacției