Copoțelul a sunat, marți, 12.09.2023, și pentru elevii din Penitenciarul Arad marcându-se astfel în mod festiv, deschiderea anului școlar 2023 – 2024.

Alături de personalul didactic ce va asigura predarea materiilor la persoanele condamnate, la festivitate au participat: conducerea unității penitenciare, conducerea Liceului Special ”Sf. Maria” Arad, instituția de învățământ cu care unitatea noastră colaborează în procesul de școlarizare, lucrători ai Serviciului educaţie şi intervenţie psihosocială din cadrul instituției precum și persoane condamnate care s-au înscris la cursurile școlare. În anul școlar 2023-2024 activitatea de instruire școlară în cadrul Penitenciarului Arad va fi organizată pentru ciclul primar, ciclul gimnazial, învățământ profesional, pentru bărbați și forma de învățământ ”A doua șansă”, pentru femei, fiind înscriși 110 persoane private de libertate (90 de bărbați și 20 de femei).

Educaţia persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru administraţia penitenciarului, prin aceasta realizându-se pregătirea acestora pentru revenirea în societate şi sporirea şanselor de reintegrare în societate. Şcolarizarea persoanelor condamnate este integrată în sistemul naţional de învăţământ, astfel că programa şcolară cuprinde aceleaşi materii şi bareme de evaluare din sistemul educaţional românesc.

„Pentru buna desfăşurare a activităţilor de instruire şcolară au fost pregătite corespunzător toate spaţiile,la ambele locații, punându-se la dispoziţia elevilor şi profesorilor 12 săli de clasă, cancelarie, bibliotecă, dar şi rechizitele necesare fiecăruia dintre elevi”, a declarat Comisar șef de poliţie penitenciară Ionel Iovescu.

Recomandările redacției