ITIA (Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului) a confirmat oficial astăzi decizia cu privire la cazul de dopaj al Simonei Halep. Dubla câștigătoare de Grand Slam a primit o suspendare de patru ani din tenis și din orice activitate legată de tenis. Sportiva de 31 de ani poate să facă recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Iată comunicatul oficial: „ITIA confirmă că un tribunal independent a suspendat-o pe Simona Halep pentru o perioadă de 4 ani, din cauza încălcării Programului Anti-Doping. Dubla campioană de Grand Slam, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită vinovată pentru două încălcări separate. Prima, cu substanța interzisă roxadustat, la US Open 2022. A doua este legată de iregularitățile din pașaportul său biologic.
Tribunalul Independent Sports Resolutions, întrunit pe 28 și 29 iunie 2023 la Londra, a ascultat opiniile specialiștilor și pe cele ale reprezentanților lui Halep. Halep în persoană a prezentat dovezi în fața curții. Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a găsit-o vinovată pe jucătoare pentru încălcarea a două articole:
– prezența roxadustatului în proba de urină colectată pe 29 august 2022 la US Open
– folosirea unei substanțe sau unei metode interzise pe durata anului 2022, rezultat bazat pe colectarea a 51 de probe de sânge oferite de jucător prin programul antidoping
Tribunalul a transmis că nu există niciun motiv să pună sub îndoială concluzia unanimă la care au ajuns cei 3 experți. Concluzia a fost că „cel mai probabil dopajul” este explicația pentru iregularitățile găsite în cazul lui Halep. Tribunalul a ascultat argumentul Simonei Halep, că un supliment ar fi fost contaminat, dar asta nu ar fi putut determina volumul de roxadustat prezent în proba pozitivă.
Halep este suspendată provizoriu din octombrie 2022, așadar suspendarea fostului număr 1 mondial se va întinde până la 6 octombrie 2026”
Karen Moorhouse, CEO al ITIA, a declarat următoarele: „După o audiere complexă și riguroasă, am primit decizia tribunalului independent. Volumul de probe pentru ca tribunalul să ia această decizie a fost substanțial. Înțelegem interesul publicului în acest gen de cazuri și încercăm să rămânem cât de transparenți putem”
Halep a jucat ultimul său meci pe 29 august 2022, când a fost învinsă de Daria Snigur (Ucraina) în primul tur de la US Open, 2-6, 6-0, 4-6.