Kosovo, „țara“ care pretinde respect, recunoaștere și apreciere, în numele dialogului, multiculturalității, diversității și al toleranței, dar în care bisericile „străine“ (de sute de ani) sunt vandalizate, sfinții de pe pereți au ochii sfărâmați de ciocanele „credincioșilor“ musulmani, iar la aproape 25 ani de la sfârșitul războiului, lăcașurile de cult ortodoxe au nevoie să fie păzite de trupe militare străine. În schimb, nicio moschee din Kosovo nu este păzită nici cu un simplu post de poliție.
Kosovo nu a fost doar pământ sârbesc, a fost chiar „inima“ acestei țări, care a fost smulsă în mod nedrept de intervenția SUA.
Kosovo nu este o țară, este un ținut sârbesc impus de americani lumii, pentru a diminua din forța unei țări ostile în Balcani. România nu recunoaște statul Kosovo ca entitate independentă, iar motivul principal este că țara noastră susține principiul teritorialității, care presupune că schimbările teritoriale sau modificările în frontierele naționale ar trebui să se facă în mod pașnic și cu consimțământul părților implicate. În cazul Kosovo, declarația de independență din 2008 a fost unilaterală și nu a fost acceptată de Serbia.
Relațiile strânse cu Serbia cântăresc, de asemenea, foarte mult. România și Serbia au relații istorice și diplomatice strânse, iar recunoașterea independenței Kosovo a generat tensiuni în aceste relații. Deci: Kosovo e Serbia!
Ce caută politicul pe un stadion de fotbal? Este un fenomen social, care implică foarte multă lume și este extrem de vizibil. Fenomenul fotbal nu apare la televizor și nu adună zeci de mii de oameni în tribune doar să privească traseul unei mingi printre picioarele a 22 de jucători. Este și emoție, pasiune, atitudine, care transmite un mesaj. Suporterii nu iubesc doar mingea, ci și jucătorii, modelul pe care ei îl transmit, clubul, echipa, țara pe care o reprezintă. Iar un club sau o țară are un imn, un traseu și o istorie.
Kosovo nu are nici imn, nici istorie și nu ar fi normal să aibă nici națională.
Și totuși SUA și FIFA au decis că Kosovo există. Nu cred că e momentul să facem noi dreptate și să ieșim în off-side. Am avea doar de pierdut, astfel că o poziție mai retrasă, mai domoală, poate cu un iz de ipocrizie, cred că ar fi mai sănătoasă. Așa că, deși sunt în asentimentul mesajului că Serbia e Kosovo, pentru sănătatea fotbalului românesc, și pentru participarea noastră la Euro, ar fi bine să evităm manifestarea prea fățișă. Adevărul dăunează grav „sănătății“.
Trebuie să înțelegem că deși am rămas repetenți la capitolul atitudine și patriotism în istorie, că am acumulat frustrări, vremurile se schimbă. Găurile nu le putem umple acum, în actualul peisaj european. Cel puțin, nu în acest fel. Manifestarea patriotismului nu se mai face cu furca, ci discret, subtil și cu multă diplomație.
Bravo… Respect pentru articol.