Ziua de 13 septembrie este simbolul eroismului pompierilor români, calitate esențială a celor care fac parte din acest corp profesional și pe care o dovedesc atât în misiunile la care participă, cât și în viața de zi cu zi. Fiecare pompier, indiferent de structura operativă în care activează, dă dovadă permanent de devotament, implicare și curaj, punând zilnic pe primul loc siguranța semenilor.
„De aceea, atunci când vorbim despre noi, nu spunem că avem o meserie, ci o vocație! În acest sens, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad au avut loc astăzi festivități pentru a sublinia importanța acestei zile. În cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise”, am avut bucuria de a primi copiii și de a le prezenta tehnica noastră de intervenție. De asemenea, 6 subofițeri și ofițeri din cadrul inspectoratului, care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuțiilor, pregătire profesională și comportare demnă, au fost înaintați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim. Vă mulțumim tuturor pentru că ați ales să fiți astăzi alături de noi. La mulți ani, bravi pompieri”, a declarat Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.
   

Recomandările redacției