După succesul primei ediții, iată că a venit rândul, așa cum era și firesc  și a celei de-a doua a simpozionului cu tema:„Istorie, cultură și civilizație europeană în context actual. Europa – provocări și răspunsuri”. Evenimentul a avut loc pe parcursul a două zile și s-a desfășurat în sala  „Regele Ferdinand”,  a Palatului Administrativ. Manifestarea a fost  organizată de: Instituția Prefectului Arad, Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Centrul Cultural Județean, Biblioteca Județeană „Alexandru. D. Xenopol” Arad, Complexul Muzeal Arad. În prima zi, arădenii prezenți au putut să ia contact cu agenda internă a Uniunii Europene, prin dezbaterea cu titlul „Birocrația europeană – între propagandă și realitate. O necesitate sau o pacoste?”. Au conferențiat pe acest subiect: Adrian Moraru, director al Institutului de Politici Publice București și Paul-Cosmin Toth, lector dr. specializat în sociologie organizațională, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București. Întâlnirea s-a dorit a fi  o tribună de dezbatere, de întrebări și răspunsuri, moderator fiind Sever Voinescu, redactor-șef „Dilema veche”. Tot în prima zi, dar seara, s-a desfășurat  conferința susținută de prof. univ. dr. Valeriu Stoica, fost Ministru al Justiţiei, cu tema: „Patriotismul constituțional – complementaritatea dintre identitatea națională și identitatea europeană”. O temă aparent aridă, foarte tehnică la prima vedere, dar care a avut darul de a induce numerosului public prezent felurite interogații despre fiecare în sine, despre cine suntem și cum ne raportăm noi în cheia subiectului expus. Iar dacă s-a născut, măcar o întrebare în fiecare, unul dintre scopurile conferinței a  fost atins. În a doua zi a seriei de manifestări s-a tratat un subiect amplu și de mare  actualitate: „Cum răspunde Uniunea Europeană provocării ruse?”. Tematica  a fost abordată de către dr. Șerban Filip Cioculescu, cercetător la Institutul de Studii Politice de Apărare și Istorie Militară din București, alături de prof. univ. dr. Radu Carp, specialist în politici UE, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti.  Ultima parte a  manifestării l-a avut ca invitat pe dr. Teodor Baconschi, diplomat, fost Ministru al Afacerilor Externe, care a susținut conferința:  „Europa, un gigant comercial cu statură de pitic geopolitic. Poate supraviețui proiectul UE fără o reformă fundamentală a tratatelor?”, moderator fiind același Sever Voinescu, redactor-șef la „Dilema veche”.  Tematicile alese în cadrul celei de-a doua ediții a simpozionului „Istorie, cultură și civilizație europeană în context actual. Europa – provocări și răspunsuri”  și-au dorit să identifice posibile răspunsuri și reflecții, ținând cont de contextul actual intern și internațional al geopoliticii mondiale, de la analize privind starea și calitatea democrațiilor europene. Iar concluzia celor două zile de dezbateri, întrebări și  chiar controverse – poate fi următoarea: cu bune cu rele, după trei decenii  de democrație, România a făcut un salt uriaș și trăim cea mai prosperă perioadă din istorie. Sigur sunt păreri și păreri și fiecare are propriul filtru de evaluare. Însă, pe de altă parte, nici bunăstarea  economică și nici libertatea, în toate sensurile ei democratice, nu sunt  niște atribute ireversibile. Mai ales în contextul actual care este unul extrem de fluid…

       

 

Recomandările redacției