Astăzi, de la ora 16.00 începe Ziua Recoltei în localitatea Andrei Șaguna, comuna Zimandu Nou. Evenimentul organizat în Centrul civic al localității Andrei Șaguna este organizat de Primăria și Consiliul Local al comunei Zimandu Nou.

Pe lângă expoziția de mașini de epocă, cei prezenți vor putea să își achiziționeze ceva de la târgul de produse meșteșugărești. Primăria a organizat și o degustare de ceune, iar programul artistic va fi la înălțime, cu artiști locali îndrăgiți și cu nume consacrate pe scenele de concert din România.

Așadar, vor urca pe scenă ansamblurile Românașul, Șiriana Șiria, Balgarce Vinga și Csillagvar. Soliștii vocali care vor încânta asistența vor fi Alexandra Chira, Radu Vand cu Viorica Mănăstire, Vasile Conea, iar capul de afiș al spectacolului este Paula Hrișcu. Soliștii vor fi acompaniați de Orchestra Frații Șandru.

 

 

 

Recomandările redacției