Agitație mare, astăzi, la Spălătoria Jamaica de pe strada Romanilor. La fața locului au ajuns imediat polițiștii și cei de la ISU Arad. Patronul spălătoriei a dat alarma că în timpul lucrărilor de renovare, în perete, a fost găsită muniție de război.

,,Am dat alerta, astăzi, la ora 12:41 prin apelul de urgența.
La fața locului au sosit imediat atât reprezentați ai poliției de la Serviciul Arme și Muniții cât și reprezentați ai Serviciului de Pompieri. Le mulțumesc pentru profesionalism. La prima vedere pare a fi muniție de război, gloanțe mitralieră. Obiectele găsite au fost ridicate prentru neutralizare de specialiști unele dintre ele fiind în stare bine conservată”, declară R.M.D., administratorul Spălătoriei Jamaica.
Aceasta specifică că luni, 18 Septembrie, au început lucrările de renovare care vor dura aproximativ o lună. Spălătoria intră în reabilitare totală având o vechime de 15 ani.  Înainte în clădire a funcționat o sifonărie.

 

Recomandările redacției