Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) și International Organization for Democracy and Human Rights – IODHR Norway organizează, la Timișoara, în perioada 18-24 septembrie 2023, inițiativa bilaterală „Săptămâna Comunității și Culturii Surzilor”.
În contextul titlului de Capitală Europeană a Culturii deținut în 2023 de orașul de pe Bega, proiectul propus de cei doi parteneri are obiectivul central de a prezenta persoanele cu deficiențe de auz care folosesc limba semnelor române ca limbă maternă dintr-o altă perspectivă, cea a unei minorități cultural-lingvistice cu valori, credințe și obiceiuri proprii.
În programul acestei săptămâni sunt incluse următoarele evenimente:
Concursul de Frumusețe „Miss și Mister Tăcerea 2023”, dedicat tinerilor cu deficiențe de auz din țară cu vârsta de până la 30 de ani. Acesta va avea loc la Casa Tineretului (Str. Arieș 19,) pe data de marți, 19 septembrie, începând cu orele 16;
Festivalul Național de Dansuri și Pantomimă, în persoane surde și hipoacuzice de toate vârstele vor concura pentru a transmite un mesaj societății largi privind bogăția culturală a acestei minorități; acest concurs va avea loc de asemenea la Casa Tineretului, pe 21 septembrie, începând cu orele 15;
Seminarul comun „Integrarea Culturală a Persoanelor Surde din Perspectiva Drepturilor Omului”, în care cele 2 organizații partenere vor susține diverse prezentări în fața invitaților de la instituții și autorități privind diferite aspecte din incluziunea persoanelor cu dizabilități în general și a surzilor în special (Hotel Timișoara, 22.09.2023, orele 09.00 – 17.00);
Premiera filmului de scurt-metraj „Dragoste Fără Cuvinte” – prima producție cinematografică românească cu persoane surde în prim-plan. În regia lui Octavian Iacob, actorii surzi Alexandra Radu și Eduard Iacovache joacă alături de Paul Diaconescu și Cristina Belciu într-o poveste despre nevoia și provocarea de a depăși cele mai neașteptate bariere în cucerirea unei iubiri adevărate; Premiera filmului are loc vineri, 22 septembrie, de la orele 19, la Cinema City Iulius Mall, iar pentru vizionare este necesară rezervarea la adresa secretariat@ansr.org.ro
Conferință de presă cu ocazia Zilei Internaționale a Limbilor Semnelor, în data de sâmbătă, 23.09.2023, de la ora 10, în sala multifuncțională din cadrul Consiliului Județean Timiș.
Marșul Tăcerii, la care sunt așteptate peste 200 de persoane surde din mai multe județe ale țării, și care are loc sâmbătă 23 septembrie, între orele 12-14, cu plecare din Parcul Botanic
Atelier de Limba Semnelor Române, dedicat tuturor celor care vor să descopere și să deprindă bazele comunicării în această limbă care a devenit recunoscută prin Legea nr. 27/2020 ca limba maternă a persoanelor cu deficiențe de auz din țara noastră.
Intrarea este gratuită la toate evenimentele deschise publicului larg (cele 2 concursuri, premierea filmului, marșul și atelierul de LSR).
Proiectul „Săptămâna Comunității și Culturii Surzilor” beneficiază de suma de 456.000 RON acordată prin Granturi SEE și Norvegiene și este implementat de Asociația Națională a Surzilor din România (A.N.S.R.) în parteneriat cu International Organization for Democracy and Human Rights – IODHR Norway, fiind depus în cadrul apelului „Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023”. În cadrul acestuia au mai fost realizate și materiale video în LSR, de informare pe diverse teme, ce pot fi regăsite pe pagina de Facebook a proiectului – https://www.facebook.com/saptamanacomunitatiisiculturiisurzilor
Actualitate 9
Invitați speciali în cea de a patra zi a Festivalului Internațional de Teatru Clasic
citește mai mult »