Elevii pot lua bursă de merit și cu medii de 5, 6, 7, dacă sunt în primii 30% din clasă, elevii din învățământul primar pot beneficia doar de burse sociale și venitul mediu pe membru de familie luat în calcul pentru bursa socială pentru venituri mici este 949 lei sunt câteva dintre precizările legate de bursele din anul școlar 2023-2024 ale secretarului de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, la TVR Info, în 20 septembrie.

Este un abuz dacă școala cere părintelui deschiderea unui cont la o anumită bancă pentru a primi banii de burse. Astfel de cazuri trebuie semnalate Ministerului Educației, a declarat Florian Lixandru la TVR Info.

Cum calculează școlile care sunt elevii care primesc bursă de merit – primii 30% dintr-o clasă – explicațiile Ministerului Educației trimise directorilor / Nu trebuie să ceară adeverință de venit părinților și nici acte legalizate la notar

Criterii și documente necesare pentru burse sociale în anul școlar 2023-2024. Bursele medicale, cele pentru elevii orfani și din familii monoparentale nu sunt condiționate de venit / Definiția familiei monoparentale

Elevii care sunt în clasa a V-a și care în clasa a IV-a au câștigat premii la concursurile naționale vor primi în acest an școlar bursă de merit de 450 de lei pe lună

Principalele clarificări:

Burse de merit:

 

Se poate lua bursă de merit și cu medii de 5, 6, 7, dacă elevii sunt în primii 30% din clasă.

Bursa de merit în cazul unui elev care s-a transferat într-o altă clasă se acordă dacă se încadrează în primii 30% de elevi ai clasei în care s-a transferat sau are media peste 9.50

Numărul de elevi la care ne raportăm atunci când aplicăm procentul de 30% –  luăm în calcul efectivele de elevi existente în clasă în acest an școlar și nu ceea ce a fost în anul școlar trecut.

Burse sociale:

 

Elevii din învățământul primar pot beneficia doar de burse sociale.

Venitul mediu pe membru de familie luat în calcul pentru bursa socială pentru venituri mici este 949 lei

Directorii sau cine face parte din comisia de acordare a burselor din fiecare unitate de învățământ va verifica venitul părinților prin PatrimVem.

Situații în care elevii primesc burse sociale:

 

Divorț la notar, domiciliu stabilit la mamă, se poate încadra la bursă socială, având în vedere că în legislație este menționată doar sentința judecătorească? Răspuns: Da

Tatăl decedat, mama recăsătorită, cu sau fără acte, intră acel elev în categoria celor care primesc bursă pentru copii orfani? Răspuns: Da

Ultima zi pentru depunerea dosarelor este 6 octombrie

 

Plata burselor: Pentru primele două luni, septembrie și octombrie, termenul va fi de 15 noiembrie, iar pentru lunile următoare termenul va fi de 15 a lunii următoare. Așa cum se plătesc salariile pe 14, bursele se plătesc până pe 15 ale lunii următoare pentru luna încheiată.

 

Florian Lixandru a clarificat si unele aspecte legate de:

 

Burse care necesită cereri și burse pentru care nu se solicită cereri

 

Fiecare unitate de învățământ își va elabora propria procedură operațională de management al burselor cu privire la preluarea dosarelor, verificarea acestora, modalitatea de plată a burselor.

 

Intervenția secretarului de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru

 

Cum primește bursa de merit un elev care s-a transferat într-o altă clasă

Reporter: Dacă eu am fost în clasa a IX-a în anul școlar trecut într-o altă clasă și mă mut anul acesta într-o altă clasă din aceeași unitate de învățământ sau din altă unitate de învățământ, în ce categorie mă încadrez?

 

Florian Lixandru: În funcție de media generală cu care am terminat clasa a IX-a anul acesta, raportarea se face la nivelul colectivului de elevi din care fac parte. Deci, dacă mă duc într-o clasă de elevi formată din 28 de elevi, atunci aplic procentul de 30% la cifra de 28. O să îmi dea nouă și un pic mai mult, deci vor fi 10 elevi. Dacă mă situez în primii 10 elevi ca medie generală, atunci voi beneficia de bursă de merit. Dacă nu mă situez în primii 10, atunci nu obțin. Dar dacă am o medie de cel puțin 9.50 și nu mă situez în primii 10, atunci lista va fi extinsă și voi putea beneficia de bursă de merit la nivelul clasei respective.

 

Se poate lua bursă de merit și cu medii de 5, 6, 7

Florian Lixandru: Ne adaptăm condițiilor din fiecare unitate de învățământ. Tocmai de aceea și această formulă de acordare a burselor de merit, raportate la realitatea din fiecare de învățământ, ține cont de condițiile specifice ale fiecărei unități de învățământ, ale fiecărei comunități din care fac parte copiii. De aceea, legea spune că se acordă burse de merit pe baza rezultatelor învățătură pentru 30% din efectivul fiecărei clase. Vorbim de o clasă unde 30% înseamnă nouă copii cu medii peste 9.50, dar vorbim și de o clasă unde nouă copii înseamnă o listă de elevi cu medii peste opt, peste șapte, poate.

 

Reporter: Minim pentru bursa de merit va fi media cinci?

 

Florian Lixandru: În mod normal da, pentru că nu poți promova clasa dacă nu ai media cinci la toate obiectele. Și atunci minim cinci la toate obiectele conduce la o medie generală de mai mare decât cinci, pentru că o altă condiție pe care trebuie să o îndeplinească elevii pentru a beneficia de bursă de merit sau de bursă excelență este să aibă 10 la purtare în unul școlar încheiat. Deci, dacă n-ai 10 la purtare, nu poți fi beneficiar al unei burse de merit sau al unei burse de excelență.

 

Burse care necesită cereri și burse pentru care nu se solicită cereri

Florian Lixandru: S-a reglementat foarte clar pentru care categorie de bursă este nevoie să depui o cerere și un dosar și pentru care categorii de bursă nu. Deci, pentru bursele de merit acordate în baza rezultatelor la învățătură, fie că vorbim de elevii de clasele VI-XII, mai puțin din clasa a IX-a, fie că vorbim de elevii de clasa a V-a care vor primi și bursa de merit începând din acest an școlar, începând cu luna ianuarie, fie că vorbim de elevii de clasa a IX-a care primesc bursă de merit în baza mediei de admitere, aceste burse se vor acorda în baza unor tabele pe care profesorii diriginți le vor înainta comisiei de management al burselor de la nivelul fiecărei unități de învățământ.

 

Pentru celelalte categorii de burse, bursele sociale, bursele pentru excelență olimpică I și II, bursele de merit acordate pe baza în baza rezultatelor obținute la concursuri, olimpiade, ș.a.m.d., acolo este nevoie de o cerere și este un document justificativ care să ateste, practic, îndeplinirea criteriului prevăzut în metodologie.

 

Reporter: Dar în ceea ce privește bursa de merit nu este nevoie de cerere.

 

Florian Lixandru: Nu este nevoie de cerere, dar dacă vorbim de bursa de merit în baza rezultatelor la învățătură, pentru a putea vira bursa într-un cont al părintelui, este nevoie de completarea unui formular prin care părintele își comunică contul bancar, aduc un extras de cont.

 

Fiecare unitate de învățământ își va elabora propria procedură operațională de management al burselor

Florian Lixandru: Tot în această metodologie am prevăzut că fiecare unitate de învățământ își va elabora propria procedură operațională de management al burselor. Pe lângă obligativitatea constituirii acelei comisii de management al burselor, formate din director sau director adjunct ca și responsabil, secretar sau informatician în calitate de secretar și profesori de la trei până la nouă, am prevăzut că fiecare unitate de învățământ își va elabora propria procedură cu privire la preluarea dosarelor, verificarea acestora, modalitatea de plată a burselor și atunci situația diferă de la caz la caz.

 

Am lăsat la decizia școlilor, pentru că se punea inclusiv problema modalității de depunere a dosarului de bursă, dacă îl depunem în format fizic în dosar cu șină sau fără șină sau îl depunem în format digital. Nu pot impune tuturor unităților de învățământ să solicite dosarele în format digital, pentru că trebuie să ne adaptăm realităților din fiecare școală, realităților din fiecare comunitate. Nu pot impune unui părinte care solicită o bursă socială pentru venit mic, care provine dintr-un mediu dezavantajat, un grup vulnerabil, să depună un dosar în format digital, pentru că nu are posibilitate. Și atunci am lăsat la latitudinea școlilor să elaboreze această procedură care să fie adaptată infrastructurii, resursei umane din fiecare școală, condițiilor din fiecare unitate de învățământ.

 

Ultima zi pentru depunera dosarelor este 6 octombrie

Florian Lixandru: Termenul este de 25 de zile calendaristice de la debutul anului școlar. Și aici a fost o discuție, 25 de zile va fi pe data de 5 sau pe data de 6 octombrie, unii au calculat începând cu data de 11, alții au calculat începând cu data de 12, indiferent că va fi cinci sau 6, ziua de  5 octombrie este declarată zi liberă în educație, conform contractului colectiv de muncă la nivel de ramură și atunci dosarele se vor primi inclusiv pe data de 6 octombrie.

 

Când vor primi elevii banii de burse

Florian Lixandru: Banii pentru pentru lunile septembrie și octombrie vor fi primiți în luna noiembrie, pentru că este nevoie de această perioadă de preluare a dosarelor, de verificare a acestora, de elaborare a listelor la nivelul unității de învățământ, aprobarea lor în consiliul de administrație și înaintare a către inspectoratele școlare. Pentru că un alt element de noutate în ceea ce privește bursele elevilor reprezintă modalitatea de plată. S-a schimbat cumva paradigma, nu mai depinde de autoritățile publice locale. Plata burselor urmează același circuit ca și salariile profesorilor.

 

Practic, din bugetul Ministerului Educației banii se virează în bugetele inspectoratelor școlare, iar inspectoratele școlare la rândul lor virează banii în bugetele în conturile unităților de învățământ care fac plățile cash sau prin virament bancar către părinți sau către elevii majori, pentru că avem și elevi majori care vor fi beneficiari de burse.

 

Pentru primele două luni, septembrie și octombrie, termenul va fi de 15 noiembrie, iar pentru lunile următoare termenul va fi de 15 a lunii următoare. Așa cum se plătesc salariile pe 14, bursele se plătesc până pe 15 ale lunii următoare pentru luna încheiată.

 

Elevii de la învățământul primar pot beneficia doar de burse sociale.

 

Elevii de la învățământul gimnazial și liceal pot beneficia de burse de excelență olimpică unu sau doi sau de bursă de medici și de bursă socială și de bursă tehnologică în cazul elevilor de la școala profesională.

 

Numărul de elevi la care ne raportăm atunci când aplicăm procentul de 30% –  luăm în calcul efectivele de elevi existente în clasă în acest an școlar și nu ceea ce a fost în anul școlar trecut.

 

Venitul mediu pe membru de familie luat în calcul pentru bursa socială este 949 lei

 

Florian Lixandru: O altă problemă o reprezintă baremul de venit care este luat în calcul pentru bursele sociale care se acordă pentru elevii ce provin din familii cu venituri mici și am stabilit foarte clar că pe salariul minim net pe economie care este de 1898 baremul va fi de 949 lei. Deci, toți acei copii care provin din familii unde venitul mediu pe membru de familie nu depășește 949 lei vor putea beneficia de bursă socială.

 

Nu este nevoie de acte legalizate la notar

Florian Lixandru: Am clarificat și aspectul cu privire la documentele pe care ar trebui să le depună. Sunt situații în care unități de învățământ director și secretare de școli au solicitat acte de legalizate la notar. Nu este nevoie de acte legalizate. Acest lucru a fost stipulat în precizările pe care le-am trimis încă de vineri. Nu este nevoie să solicităm astfel de acte.

 

Cum vor verifica școlile condițiile de venit pentru bursa socială pentru venituri mici

Florian Lixandru: În ceea ce privește verificarea condițiilor de venit, fiecare unitate de învățământ de stat este obligată să se înregistreze în platforma PatrimVen pe baza semnăturii digitale, atât a directorului, cât și a persoanei sau persoanelor pe care directorul le împuternicește să aibă acces în această platformă, astfel încât veniturile părinților și ale membrilor de familie să poată fi verificate în sistem online, fără a mai fi nevoie să trimitem familia la ANAF pentru a veni cu adeverințe de venit.

 

Practic, directorii sau cine face parte din comisia de acordare a burselor din fiecare unitate de învățământ va verifica venitul părinților.

 

Sunt obligați să verifice nivelul veniturilor, pentru că părintele depune o declarație pe proprie răspundere în care specifică faptul că a avut un venit mediu pe membru de familie de X.

 

Reporter: Din partea directorilor, știți care este reacția? Că e o sarcină în plus.

 

Florian Lixandru: Directorul ca și reprezentant legal al unității de învățământ este obligat să se înroleze în această platformă patrinmen ca și în spațiul privat virtual, este același lucru. Toți directorii din țară de unități de învățământ preuniversitar de stat cât și contabilii la acest moment sunt obligat să dețină un certificat digital, o semnătură digitală, pentru că altfel nu pot face plăți. Acel program corecte book prin care se fac plățile necesită aceste semnături, deci practic este îndeplinită condiția. Pe baza acestei semnături digitale, directorul se înrolează ca și reprezentant legal a unui instituții de învățământ preuniversitar de stat și la rândul lui, după ce este acceptat dosarul de către ANAF, poate decide, poate împuternici una sau mai multe persoane cu acces în această platformă, care vor verifica, practic, pe bază de CNP, veniturile pe care persoanele solicitante de bursă le declară în acea declarație pe proprie răspundere.

 

Mi se pare un mod eficient de lucru. Introduci CNP-ul, ai posibilitatea să selectezi, să vezi veniturile pe ultimii 5 ani. Practic vor verifica veniturile pe care părinții le-au încasat în perioada septembrie 2022/ august 2023 pentru că vorbim de ultimele 12 luni. Am atras atenția și asupra faptului că se vor lua în calcul doar veniturile nete care fac obiectul impozitului pe venit. Nu discutăm de alocații, nu discutăm de pensii care nu sunt impozitate, e și așa mai departe sau de burse ale fraților copiilor. Deci.

 

Reporter: Bursa sociala pentru familiile monoparentale. Următoarea situație: divorț la notar, domiciliu stabilit la mamă, se poate încadra la bursă socială, având în vedere că în legislație este menționată doar sentința judecătorească?

 

Florian Lixandru: Convenția de divorț în cazul divorțurilor cu copii minori și certificatul de divorț eliberate de notar reprezintă documente care pot fi luate în considerare pentru a stabili starea civilă a persoanei care solicită bursă pentru familie monoparentala. Mi-a fost și semnalată această situație că neavând sentință judecătorească nu i se recunoaște convenția de divorț eliberată de notar. Am reglementat și acest aspect, că vor fi luate în considerare certificatele de divorț și convențiile de divorț în cadrul divorțurilor cu copii minori eliberate de notariate.

 

Reporter: Tatăl decedat, mama recăsătorită, cu sau fără acte, intră acel elev în categoria celor care primesc bursă pentru copii orfani.

 

Florian Lixandru: Da. Eu nu m-aș raporta la familie monoparentale în această situație. Această situație este situația copilului orfan de unul sau ambii părinți care este prevăzută separat în metodologie ca și tip de bursă socială fără a fi condiționată de vreun venit, Nici la bursa pentru familie monoparentală, nici la bursa pentru copiii orfani de unul sau ambii părinți nu există nicio condiție în ceea ce privește venitul pe membru de familie.

Sursa infotv

Recomandările redacției