Noi detalii apar în cazul evenimentului nefericit din parcarea unui supermarket din zona 300 a cartierului Micălaca. Bărbatul care se zbate între viață și moarte la spital a fost și împușcat, nu doar înjunghiat.

Agresorul a folosit pistolul pe care îl avea asupra sa și înainte de a-l înjunghia l-a împușcat în cap. Totul s-a petrecut în mașina în care victima și soția agresorului se aflau împreună. Se pare că cei doi aveau demult o poveste de dragoste, iar soțul gelos a încercat să se răzbune.

Acesta a tras cu pistolul în bărbatul de 55 de ani, nimerindu-l în cap. Apoi a luat șurubelnița și l-a înjunghiat în gât. Mai mult de atât, soțul și-a bătut și soția care a ajuns la UPU, dar care este înafara oricărui pericol. Victima împușcată și injunghiată se află în stare gravă pe secția Terapie Intensivă.

„Bărbatul a ajuns la spital în stare gravă, s-a intervenit chirurgical pentru plăgile din zona feței și a gâtului, iar în moementul de față este intubat pe Terapie Intensivă”, a declarat Simina Roz, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Arad.

Recomandările redacției