Consiliul Județean Arad a alocat 6.048.000 lei, pentru 24 de orașe și comune, bani provenind din cota de 6% din impozitul pe venit, fond aflat la dispoziția CJA, sume nerepartizate inițial. Aceste sume alocate suplimentar au ca destinație sprijinirea proiectelor comunităților locale, în domenii variate, dar în special pentru alimentarea cu gaze naturale, infrastructură rutieră, rețele de apă și canalizare. În cadrul acestui proiect de Hotărâre de Consiliu Județean s-au aprobat și solicitările unor orașe și comune  de a se realoca anumite sume primite inițial, de la obiectivele de investiții existente către altele noi.

„La începutul anului, am decis să repartizăm doar o parte din sumă, urmând ca pe parcurs, în funcție de necesitățile comunităților, să alocăm și sumele rămase în rezervă. Intuiam că, odată cu demararea Programului de Investiții «Anghel Saligny», cu noi linii de finanțare, administrațiile locale vor avea nevoie de fonduri pe care inițial nu le-au prevăzut în bugetele proprii. Aici mă refer în special la alimentarea localităților arădene cu gaze naturale, pentru care am alocate fonduri la 14 comunități din cele 24 care au primit bani”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

La începutul anului, Consiliul Județean a avut la dispoziție un fond de 38.176.000 lei, pentru repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit. Din acest fond, în ianuarie s-au repartizat 29.219.000 lei, pentru ca prin trei Hotărâri CJA succesive, de-a lungul anului, să se mai atribuie 2.909.000 lei. Iar în ședința de astăzi, suma rămasă nerepartizată a fost alocată către 24 de orașe și comune: Chișineu-Criș, Pecica, Sântana, Sebiș, Bocsig, Buteni, Dorobanți, Ghioroc, Hălmagiu, Iratoșu, Macea, Mișca, Păuliș, Peregu Mare, Săvârșin, Sintea Mare, Săvârșin, Semlac, Șagu, Șiria, Șofronea, Vinga, Vladimirescu, Zădăreni. Orașele și comunele subliniate au primit fonduri inclusiv pentru proiecte privind gazele naturale.

 

 

Recomandările redacției