UTA a învins cu 2-1 pe terenul Gloriei Buzău la debutul în Grupa D a Cupei României, dar a făcut o primă repriză mult sub așteptări, în care gazdele au înscris și chiar au avut ocazia de a se desprinde. Până la urmă, după schimbările de la pauză, arădenii au întors rezultatul, dar semnele de întrebare legate de unii jucători rămân.

Mircea Rednic a reacționat la finalul meciului: „Încerc să-mi controlez emoțiile și supărările, dar mai ales în prima repriză chiar am fost supărat pe atitudinea unor jucători. Îi înțeleg și pe ei, pentru că au venit foarte târziu și nu am avut posibilitatea să facem meciuri amicale ca să pot să îi văd și – practic – eu fac selecție cu meciuri oficiale și e mai greu. Eu sunt un tip foarte exigent și ei trebuie să înțeleagă că nu e corect și normal să ne comportăm precum în prima repriză. Am fost dominați de Buzău și, nu numai că au avut posesie, dar au și dat gol și au mai avut încă o ocazie de a înscrie. La 2-0 nu știu ce se întâmpla. La pauză trebuia să schimb, n-aș fi vrut, ținând cont că sâmbătă jucăm cu Voluntari un meci foarte important. E clar că s-a văzut calitatea și jocul nostru a fost mult mai bun. Cupa este un obiectiv și trebuie să ne jucăm șansa, mai avem două meciuri acasă. În primul rând e un obiectiv al nostru să trecem de grupe și după aia să vedem ce este de făcut”

Antrenorul UTA-ei a vorbit și despre fotbaliștii transferați în această vară care nu au confirmat (până acum) așteptările suporterilor și ale staff-ului tehnic: „Trebuie să-i înțelegem și pe jucătorii pe care îi judecăm după 30 sau 45 de minute. Când am ales acești jucători, informațiile de pe imagini arătau bine, dar câteodată nu e același lucru. Parcă a venit fratele jucătorului pe care l-am văzut noi. Se mai întâmplă, e foarte greu să găsești jucători care să se integreze, trebuie să avem răbdare cu ei. Eu folosesc aceste meciuri să-i văd și am riscat poate în prima repriză. Dar, e spre binele meu, căci doar așa pot să-mi dau seama pe cine mă pot baza, cui mai trebuie să îi acord încredere. Asta e situația, nici ei nu trebuie să se supere, pentru că noi le oferim șansa să demonstreze că merită să rămână cu mine”

Celelalte două partide din prima etapă a Grupei D s-au încheiat cu rezultate surpriză: FC Voluntari a învins Farul cu 2-0, iar Universitatea Craiova a obținut in extremis o remiză la Tunari, 1-1.

FOTO: UTA Arad

Recomandările redacției