Mircea Rednic a revenit pe banca UTA-ei la Botoșani, iar prezența sa s-a dovedit extrem de importantă atât la acel meci, cât și la cel din Cupă de la Buzău. În ambele partide, arădenii au fost conduși la pauză cu 1-0, dar schimbările produse în repriza a doua au fost decisive. La Botoșani, utiştii au egalat de două ori situația pe tabelă și au obţinut un punct în prelungiri (2-2), iar la Buzău chiar au reușit să întoarcă scorul și să învingă cu 2-1.
Mâine, tehnicianul se va afla din nou pe bancă și la Arad, la chiar ultimul meci înainte de startul lucrărilor de schimbare a gazonului. „Roș-albii” îi vor întâlni pe cei de la FC Voluntari, care în ultimele șase etape de campionat au obținut un singur punct: „E ultimul meci acasă pe acest gazon, pe acest stadion, și vreau să plecăm cu o victorie bună. Victoria e importantă, avem nevoie de puncte ținând cont de clasament și după aceea vom vedea ce va fi. FC Voluntari are un lot foarte bun, au concurență pe posturi, nu sunt constanți în ultima perioadă, dar, de exemplu, la meciul cu Iași nu meritau să piardă. Au avut ocazii, dar au ratat și adversarii pe contraatac, au dat gol și au câștigat meciul. E o echipă care trebuie tratată cu foarte mare seriozitate. În primul rând, mă interesează ca noi să avem o atitudine bună, să nu facem greșeala pe care am făcut-o la meciul cu Universitatea Cluj, i-am permis adversarului să își facă jocul. Deci în nici un caz nu vreau lucrul ăsta, pentru că, cum am zis mai înainte, au jucători cu calitate, au experiență, sunt mult mai omogeni decât noi și dacă le dai spații și eu știu, nu ne grupăm și nu reușim să blocăm devierile lor, ale lui Nemec, putem să avem probleme, dar trebuie să fim foarte compacți” a afirmat Rednic.
Pe banca ilfovenilor se află fostul tehnician al UTA-ei, Ilie Poenaru, care se află într-o situație extrem de complicată, având în vedere forma destul de slabă prin care trece echipa: „Dintre jucătorii care au venit acum, foarte puțini îl cunosc pe Poenaru, au mai rămas doar câţiva jucători din mandatul său de la UTA. Văd că au avut o reacție bună în cupă (n.a 2-0 cu Farul), au avut o ședință în care am înțeles că era la limită sau poate doar a fost o ședință în care să îi trezească puţin pe jucători. Sigur, antrenorul e cel care decide, cei care joacă sunt jucătorii, s-a văzut că au avut o reacție bună” a declarat experimentatul tehnician.
În ultimele trei luni ale acestui an, UTA îşi va disputa meciurile considerate pe teren propriu la Oradea, unde nocturna mobilă a fost „inaugurată” la partida FC Bihor – FCSB 0-2 din Cupa României. „Cu nocturna de la Oradea, te obișnuiești, asta e, o să cer un antrenament sau două înainte de a juca. Acum trebuie să te adaptezi, e o nocturnă mobilă. S-a jucat și a fost chiar un meci ok, n-a fost și n-o să fie atmosfera care se creează la noi, dar mi-a plăcut cum arată stadionul, e aproape, cred că e soluția cea mai bună. La Mediaș nici terenul nu era ok, distanța era mai mare și cred că s-a luat o decizie bună ca noi să jucăm la Oradea. Important este să nu mai pierdem puncte acasă” a spus Mircea Rednic.
Antrenorul UTA-ei a înfruntat-o de nouă ori pe FC Voluntari, iar palmaresul său este pozitiv: cinci victorii, o remiză și trei eșecuri.
FOTO: captură UTA Arad