În perioada 26-29.09.2023, la Rotterdam, în Olanda, a avut loc cea de-a 33-a Conferință și Expoziție Anuală organizată de către E.A.I.E. (Asociația Europeană pentru Educație Internațională). Expoziția din acest an a fost desfășurată sub genericul ”Connecting currents”, dorindu-se astfel încurajarea interconectării diferitelor arii de specializare ale participanților și promovarea colaborării și acțiunii comune la nivel internațional.

 

Participarea Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, la evenimentele organizate de EAIE, reprezintă o parte importantă a procesului de internaționalizare a universității, proces inițiat și susținut de Rectorul universității, prof.univ.dr.habil. Coralia Adina Cotoraci. Delegația universității a fost alcătuită din conf.univ.dr. Cristian Bențe, prorector pentru strategia academică și programele de studii și lect.univ.dr. Laura Rebeca Stiegelbauer, coordonatorul programului de studii Limbi Moderne Aplicate.

 

Conferința și Expoziția EAIE de la Rotterdam a reunit peste 6000 de participanți din întreaga lume: universități, organizații specializate în marketing universitar, companii care oferă servicii cadrelor didactice și studenților. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a făcut parte din standul Study in Romania, organizat de Consiliul Național al Rectorilor și Ministerul Educației, unde au participat nu mai puțin de 36 de universități de stat și particulare din România. La eveniment au fost prezenți atât Ministrul Educației, doamna Ligia Deca, cât și președintele Consiliului Național al Rectorilor, domnul prof.univ.dr. Sorin Mihai Cîmpeanu.

 

În urma participării la Conferința și Expoziția EAIE, delegația Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a încheiat parteneriate și acorduri ERASMUS cu universități din Franța, Italia Africa de Sud, Tunisia, Cehia, Turcia și Georgia. De asemenea, au fost stabilite contacte cu firme specializate în marketing universitar, dar și cu companii care oferă diferite servicii conexe studenților, care vor putea duce la îmbunătățirea calității actului educațional în universitatea noastră.

Recomandările redacției