În aceste zile, UTA testează un mijlocaș crescut de Fiorentina: Andrei David. În vârstă de 20 de ani, acesta este liber de contract după despărțirea de Piacenza, formație care l-a împrumutat în sezonul trecut la Aglianese, în Serie D, unde a evoluat în patru partide.
Născut în Italia, la Asiago, David s-a aflat în academia Fiorentinei timp de nouă ani, din 2013 până în 2022 și a jucat inclusiv pentru echipa Primavera, cu care a cucerit Cupa în 2022 în urma unei finale împotriva Atalantei.
În ultimele luni, acesta a mai fost în probe la Politehnica Iași, dar s-a aflat și pe lista lui CFR Cluj pentru un eventual transfer. În 2019, David juca un meci în tricoul naționalei U16, un amical cu Rusia, pierdut cu 0-1. Ținând cont de faptul că nu a activat la academia vreunui club din România, este neclar dacă este eligibil pentru rolul de fotbalist U21.
FOTO: La Nazione