FCC UAV ICIM Arad a cedat cu 59-89 la Constanța, împotriva CSM-ului, în manșa secundă a primului tur din Cupa României și părăsește competiția. „Galben-albastrele” fuseseră învinse și în turul de la Arad, însă la o diferență de doar trei puncte, 71-74.
Gazdele au condus autoritar jocul încă de la început, primul sfert fiind câștigat cu 28-12 și nu au dat nicio șansă formației antrenate de Miroslav Popov. Echipa din Constanța a câștigat și celelalte trei sferturi, 16-15, 25-20 și 20-12 și a avansat în Final 8-ul competiției. Gabriela Mărginean, vedeta constănțencelor, a fost de departe cea mai bună jucătoare a meciului. Experimentata „tricoloră” a ajuns la 30 de puncte și 8 coșuri de trei puncte, cel mai bun răspuns din partea Aradului venind de la Andreea Mititelu, autoare a 17 puncte, plus 9 recuperări.
La Final 8, care se va desfășura în perioada 5-7 ianuarie 2024, s-au mai calificat Agronomia București (72-58 si 71-50 cu Olimpia București), Sepsi Sfântu Gheorghe (105-55 si 83-67 cu Rapid), CSM Târgoviște (60-45 si 64-58 cu CSM Alexandria), Universitatea Cluj-Napoca (75-51 si 89-91 cu Olimpia CSU Brașov), CSM Târgu Mureș (care a beneficiat de retragerea din competiție a adversarelor de la KSE Târgu Secuiesc), Sportul Studențesc (trasă la sorți ca „Lucky Team”) si CSM Alexandria („Lucky Loser”).
Formații și marcatoare:
CSM CSU Constanța: Mărginean 30 (8×3), Higgins 13, Ghizilă 12 (2×3), Kolzar 11, Zivkovic 8 (1×3), Orban 6, Irimia 3 (1×3), D. Fota 2, Podar 2, Godri-Părău, B. Fota. Antrenor: Emilian Olteanu
FCC UAV ICIM Arad: Mititelu 17 (1×3), Ghiță 14 (1×3), Vitulova 11 (1×3), Easley 6, Biszak 4, Voica-Nagy 4, Cucu 3. Antrenor: Miroslav Popov.
Arbitri: Sorin Drugău (Brașov), Alexandru Ivan (Târgoviște), Alexandru Stamate (Ploiești). Comisar: Bogdan Bădilă (București)
FOTO: CSM Constanţa Baschet (facebook)