Specialiști din Republica Moldova și România sunt prezenți la Arad pentru o întâlnire de lucru pe tema ariilor naturale protejate.
Reprezentanți ai ariilor protejate din Republica Moldova și România s-au întâlnit la Arad, la Universitatea „Aurel Vlaicu”, pentru un schimb de experiență în ceea ce privește administrarea parcurilor naturale situate în arii protejate.
Timp de trei zile, reprezentanți ai ariilor naturale protejate din România (Parcul Natural Lunca Mureșului, Parcul Natural Apuseni, Parcul Natural Retezat, Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, Parcul Natural Domogled-Cheile Nerei, Parcul Natural Semenic, Parcul Natural Cheile Carașului, Parcul Natural Porțile de Fier) și cei din Republica Moldova (Parcul Național Orhei, Rezervația Naturală Codrii, Rezervația Naturală Pădurea Domnească, Rezervația Naturală Plaiul Fagului, Rezervația Naturală Culturală Orheiul Vechi, Parcul Național Nistrul de Jos și Rezervația Biosferei Prutul de Jos) vor dezbate și analiza problemele specifice acestor arii. În program sunt incluse vizite la cele mai importante locații din Parcul Natural Lunca Mureșului, precum și activități la Centrul de Vizitare Ceala.
„ Universitatea noastră este, din nou, spațiul de întâlnire între specialiștii din Republica Moldova și România. O întâlnire pe o temă de mare actualitate, ariile protejate, care devine din ce în ce mai importantă în raport cu discuțiile la nivel european despre protejarea mediului și încălzirea globală. Ne bucurăm că suntem prezenți, prin Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism și Protecția Mediului, la aceste dezbateri și sperăm că fiecare participant va pleca cu mai multă informație, expertiză și, de ce nu, cu prieteni noi” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.
Partenerii evenimentului: R.N.P Romsilva, ANANP, UAV prin Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism și Protecția Mediului, Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului.