Lucrările de schimbare a gazonului de la Arena „Francisc Neuman” au început pe 1 octombrie, iar până la finalul anului UTA va fi nevoită să joace meciurile considerate pe teren propriu într-un alt oraș, mai exact Oradea, pe stadionul „Iuliu Bodola”. În acest context, clubul arădean a anunțat astăzi că suporterii care nu vor dori să se deplaseze la Oradea pentru cele șase meciuri din Superligă au opțiunea de a primi înapoi banii pentru aceste partide.
Comunicatul complet al clubului UTA din această seară:
„Independent de voința clubului, echipa noastră este din nou în situația de a-și părăsi temporar casa, după episoadele „Otto Greffner” din Șiria și „Motorul”.
Ținând cont de situația infrastructurii stadioanelor din zonă, de intenția de a oferi condiții cât mai bune echipei și nu în ultimul rând de dorința noastră de a crea cel mai mic disconfort suporterilor și spectatorilor, s-a stabilit ca următoarele meciuri din Superligă și Cupa României în care clubul nostru este considerat organizator(gazdă) să se dispute pe stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea. Pentru omologarea acestui stadion, clubul și-a asumat cheltuieli financiare importante, cheltuieli necesare aducerii stadionului din Oradea aproape de standardele Superligii.
Abonamentele emise de UTA vor fi valabile la toate aceste jocuri.
Biletele se vor putea achiziționa online înaintea fiecărui meci, iar cele în format fizic se vor comercializa în funcție de disponibilitate.
Pentru disconfortul creat abonaților, clubul oferă accesul gratuit în total la șase partide din Cupa României, sezoanele 2023/2024 și 2024/2025.
Abonații care nu pot susține echipa în această perioadă și doresc compensarea financiară pentru cele șase meciuri disputate în altă localitate, sunt așteptați la Arena „Francisc Neuman” pentru a preda abonamentul pe perioada respectivă și pentru a ne comunica contul bancar în care se va restitui suma aferentă. Solicitările se depun de luni, 16 octombrie, până miercuri, 18 octombrie, între orele 11:00-16:00.
Cuantumul compensației:
Peluza „Iosif Petschovsky” / Peluza SUD – 126 LEI (63 LEI abonament copil)
Tribuna II „Gioni Brosovszky” – 190 LEI (95 LEI abonament copil)
Tribuna I „Coco Dumitrescu” – 252 LEI (126 LEI abonament copil)
Area „VIP” Exterior – 2520 LEI
Area „VIP” Interior – 1260 LEI”