În singurul amical disputat în această pauză competițională, UTA a învins-o pe CSM Reșița cu 4-1 pe terenul „Banatul” din Sânnicolau Mic.
Arădenii au deschis scorul în minutul 19, prin Godberg Cooper. După o centrare din stânga a lui Dumitraşcu, italianul a preluat şi l-a învins pe I. Rus cu un șut din întoarcere cu piciorul stâng. Egalarea a venit imediat după pauză, când Kucher a încercat să dribleze în propriul careu, iar Tudor Cociș i-a furat balonul și a înscris. „Roș-albii” au revenit în avantaj în minutul 52, când Cornel Ardei și-a introdus balonul în proprie poartă după o centrare trimisă de Stahl, iar după alte câteva minute au făcut 3-1 prin Andrei David. Fotbalistul crescut de Fiorentina, aflat în probe la Arad, a împins mingea în poartă după o fază la care au contribuit Fabry, Stahl și Leidsman. Fabry și Albert Stahl au combinat din nou în minutul 66, când slovacul i-a pasat arădeanului pe culoar, iar acesta l-a învins pe Căpățână și a stabilit scorul final, 4-1.
Fundașul Ibrahima Conte a jucat primele minute în tricoul „roș-alb”. Apărătorul din Guinea a fost titular și a rămas pe teren până în minutul 61, când a fost înlocuit de Darius Iurasciuc. De asemenea, tânărul portar Lucas Roșu a prins finalul de meci pe gazon, după ce l-a înlocuit pe Danylo Kucher în minutul 78.
Formaţii:
UTA: Kucher (L. Roșu 78) – Rodrigues (Căpușă 46), Conte (Iurasciuc 61), Markov (Fabry 46), Dumitrașcu – Carp – Micovschi, Marku, Holst, Ofosu (David 46) – Cooper (Leidsman 46).
Reșița: I. Rus (Căpățână 46) – Cega (Mediop 75), Ardei, Răuță (Lascu 75), Al. Sabău (Chera 46) – Dudea (Burlacu 75) – Maxim (Cociș 46), Fărăgau (Domil 46), Velcotă (Fr. Cristea 46, Popescu 55), Negru (Gomboș 55) – C. Rus (Godwin 46)
Arbitri: Laurențiu Olariu – Emil Arsa, Patrick Dehelean
FOTO: Vlad Sârb