Câştigul salarial mediu brut a fost de 7.258 de lei în august 2023, cu 59 de lei (0,8%) mai mic decât în luna precedentă, iar cel net s-a situat la 4.531 de lei, în scădere cu 34 lei (0,7%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), date  publicităţii.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), de 10.419 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante – 2.542 de lei.  În august 2023, comparativ cu august 2022, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,2%. În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 105,3% în luna august 2023 faţă de luna august 2022. Indicele câştigului salarial real a fost 98,8% în luna august 2023 faţă de luna iulie 2023. Faţă de octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost în august de 229,6%, cu 3,0 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna iulie 2023. „În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei”, precizează INS. În luna august 2023, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna iulie 2023, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie, încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale). Ultimele date statistice pentru județul Arad arată că salariul mediu brut în luna iulie 2023 a fost de 6313 lei, așadar cu aproape 1.000 de lei mai puțin decât media națională. (sursa: Agerpres)

Recomandările redacției