În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 134 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 55.100 de lei, din care 37 pentru nerespectarea vitezei legale în localități și în afara acestora.
Au fost reținute 5 permise de conducere și retrase 13 certificate de înmatriculare.
Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări.