Orice escaladare sau chiar continuare a acţiunii militare a Israelului împotriva Fâşiei Gaza va fi „catastrofală” pentru populaţia locală, a declarat, vineri, Înaltul Comisar al ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„Pot să vă spun cu certitudine că orice nouă escaladare sau chiar continuare a activităţilor militare va fi pur şi simplu catastrofală pentru populaţia din Gaza”, a afirmat Grandi într-o conferinţă de presă la Tokyo. Subliniind că Înaltul Comisariat al ONU pentru refugiaţi (UNHCR) nu are mandat oficial în teritoriile palestiniene sau în Israel, Filippo Grandi a spus că ‘împărtăşeşte îngrijorarea şi angoasa extreme exprimate de numeroşi colegi, inclusiv de secretarul general al ONU’, în ce priveşte conflictul. Consecinţele extinderii conflictului în Liban şi alte locuri ar fi „incalculabile”, a prevenit el. „Libanul este el însuşi într-o criză politică şi economică foarte profundă şi găzduieşte sute de mii de refugiaţi sirieni şi palestinieni”, a menţionat Înaltul Comisar. „Să nu uităm că avem alte situaţii nerezolvate în regiune: conflictul din Siria, de exemplu, Irakul care rămâne foarte fragil, Egiptul unde sute de mii de refugiaţi din Sudan au fost primiţi din cauza unui alt conflict la poarta sa”, a reamintit Grandi.
Crizele se înmulţesc în lume, dar finanţarea organizaţiilor umanitare „nu creşte”, ceea ce face ca acestea „să se afle ele însele în pragul ruperii”, a mai avertizat el.
În cea de-a 14-a zi a războiului dintre Israel şi Hamas, declanşat de un atac sângeros fără precedent al Hamas, ONU estimează că cei în jur de 2,4 milioane de locuitori din Gaza – dintre care jumătate sunt copii – se află în pragul „catastrofei” pentru că Israelul le refuză orice acces la apă, electricitate sau combustibil.
Potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, 3.785 de persoane, printre care 1.524 de copii, au fost ucişi în Fâşia Gaza.
Ajutorul internaţional aşteptat de palestinieni în Gaza se acumulează vineri în apropierea frontierei cu Egipt, în timp ce cartiere întregi au fost complet distruse şi peste un milion de persoane au fost strămutate după asediul impus de Israel la 9 octombrie.
Fâşia Gaza era deja supusă unei blocade terestre, maritime şi aeriene de când Hamas a preluat puterea în enclavă în 2007.
Sursa digi 24