Un arădean care lupta pentru Ucraina și-a pierdut viața pe front. Rudolf Wittman (27 de ani) s-a născut, la Arad și a urmat școala la Liceul „Csiky Gergely”.

Rudi cum îi spuneau prietenii și-a dedicat viața luptei pentru libertate și după ce a petrecut câțiva ani în Legiunea Străină a luptat un an și ceva pentru Ucraina. Sfârșitul și l-a găsit pe front, iar la 27 de ani, Rudolf a devenit un erou al Ucrainei și al luptei pentru libertate.

Pe grupul Romanian Battlegroup „Getica” a fost postat următorul mesaj:

„Mai mult decat oricând, astazi strigăm „Glorie eroilor!”. Alaltaieri seara publicam un mesaj criptic. Un drapel românesc în bernă și un emoji cu un salut militar. Publicăm un mesaj criptic deoarece nu voiam sa fim cei care dezvăluie prima tragedie majoră a luptătorilor români în Ucraina. Astăzi, nu mai este un secret.

Eroul aradean Rudolf Wittmann, de doar 27 de ani, este, după informatiile noastre, primul român căzut la datorie în Ucraina.

Cu lacrimi în ochi împărtășim durerea nemărginită a familiei și aducem sincere condoleanțe celor apropiați, prietenilor și colegilor, Rudolf nu a luptat cu noi și nu îl cunoșteam. Regretam profund că nu am avut onoarea!

Citând din postarea indoliată a prietenei sale ucrainiene:

„„Viața îți oferă o persoană care schimbă totul. Începi să crezi că basmele prințului nu sunt basme, ci realitate, nu glumesc, pentru că așa a fost.

Rudolf, un străin care a venit în Ucraina să lupte pentru Ucraina, să-mi apere țara și a devenit apărarea, rezistența și sprijinul meu.

Un om cu o inimă incredibilă, un suflet sincer și cu o bunătate incredibilă.”

Eroii nu mor niciodata, ei traiesc în sufletul și amintirea noastră și ne călăuzesc drumul spre victorie!

Dumnezeu să te odihneasca in pace, erou neinfricat!

Őszinte részvétem !

Trăiască România! Glorie eroilor neamului! Slava Ukraini!”.

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat decesul românului.

Confirmăm faptul ca autoritățile ucrainene ne-au informat cu privire la decesul unui cetățean român în Ucraina. Ministerul Afacerilor Externe, prin Consulatul General al României la Cernăuți a acordat asistență consulară specifică în cazurile de repatriere a trupurilor neînsuflețite, constând în eliberarea documentelor în astfel de situații”, a transmis MAE.

 

 

Recomandările redacției