Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care reglementează prezentarea persoanelor cu handicap la evaluările periodice.

 

Termenul de valabilitate al certificatului de handicap va fi unul permanent, după ce proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, a fost adoptat marţi, cu majoritate de voturi – 265, de Camera Deputaţilor, scrie Agerpres.

 

Așadar, persoanele cu handicap, a căror afecțiune a generat amputarea membrelor, potrivit expunerii de motive a proiectului, nu vor mai trebui să se prezinte la evaluările periodice ale comisiei de specialitate.

 

Proiectul de lege reglementează obligaţia Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap de a stabili termen permanent de valabilitate pentru certificatul eliberat persoanelor cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluări periodice.

 

”Pentru persoanele cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare este obligată să stabilească un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice”, prevede proiectul.

 

Autorităţile publice responsabile cu elaborarea criteriilor de evaluare şi încadrare în grad de handicap au obligaţia stabilirii afecţiunilor medicale care întrunesc caracter ireversibil. Nerespectarea dispoziţiilor prevăzute în proiect se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei.

 

”În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autorităţile publice emitente au obligaţia de a actualiza în mod corespunzător:

 

  1. a) Ordinul ministrului Muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului Sănătăţii publice nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, cu modificările şi completările ulterioare;

 

  1. b) Ordinul ministrului Sănătăţii şi al ministrului Muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi a modalităţilor de aplicare a acestora, cu modificările şi completările ulterioare”, mai stipulează proiectul de lege.

 

Sursa: agerpres

Recomandările redacției