La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii Secției 1 Rurală Arad au fost sesizați despre faptul că, două persoane de sex masculin și feminin, au pătruns fără drept într-un imobil din Vinga,  de unde ar fi sustras prin folosirea forței, un telefon mobil și 400 de lei.

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Secției 1 Rurală Arad, sub coordonarea procurorului de caz, au fost identificați un bărbat de 24 de ani și o femeie de 25 de ani, ambii din Vinga, care, în baza probatoriului administrat au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Arad, cu propunerea luării de măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate într-un dosar penal, întocmit pentru furt calificat.

Recomandările redacției