Titi Ioneascu, antrenorul arădean, care a făcut parte din Generația de Aur a handbalului românesc, a murit. Titi Ionescu a fost timp de 14 ani jucător în Liga Națională.
„Titi Ionescu.. de azi, v-a antrena îngerii…Drum lin spre lumină d-le profesor antrenor .Sincere condoleanțe familiei…”, este mesajul antrenoarei Adriana Inoan, cea care i-a fost elevă și cea care impreună cu fetele i-a organizat în urmă cu câteva luni o surpriză.
Mai exact jucătoare din șase generații diferite au organizat o întâlnire pentru a depăna amintiri, dar și ca prețuire pentru modul în care Titi Ionescu s-a purtat cu ele de-a lungul anilor. Vorbim despre unul dintre cei mai dedicați antrenori, care în anul 2020 s-a pensionat. Chiar el mărturisea că nu a avut parte de niciun concediu cu familia, așa mult s-a dedicat handbalului: „Am albit şi am chelit pe terenul de handbal. Am constatat că, în 32 de ani de căsnicie, n-am fost în niciun concediu cu nevastă-mea”.
Pe data de 2 octombrie, Titi Ionescu și-a serbat ultima zi de naștere.